Tot pe baricade

Nu, nu am abandonat încă !

Doar că activitatea de zi cu zi e atât de intensă încât nu am mai apucat să conștientizez că țin o dietă . Ei și ce? Stiu deja ce trebuie sa mananc si ce nu, stiu ce va urma, vad cantarul cum coboara incet, putin cate putin.

Ma sustine si sotul. E si el la dieta, mancam acelasi lucru, simtim acelasi lucru, este mai mult decât isi poate cineva dori. Prima data am simtit nevoia grupului de suport, am vrut sa particip la toate discutiile, tanjeam dupa atenție,  dupa confirmari. Acum tot ce am nevoie este sa imi spuna ca este momentul cântarului și suntem in tandem, slabim.

Apropo de cantar; 5,8 kg. O fi mult,  o fi puțin,  nu conteaza. Mă apropii din niu de unde am ramas cand in mod greșit am ales să abandonez,  dar asta e o veste bună.  Probabil ca in curând voi relua si tickerele simpatice,  locomotiva intrand din nou pe șină.

93,2 kg



Cu pasi mici, mici, mici

Si apropo de mici – pe care i-as manca cu placere, o Doamne ce dor imi e de aroma aia de mici rostogoliti pe gratarul din Draganesti Vlasca, sa imi e dor de vara, ncii eu nu mai stiu – aseara am facut chiftele. Chiftele ca toate chiftelele, doar ca am inlocuit carnita de porc cu piept de pui, cartoful cu o ciuperca mica si congelata si prajitul cu coptul in tava pe hartie de copt.

Culmea e ca au fost grozave, asa uscative cum erau s-au inecat intr-un mujdei cu iaurt si gogonele taiate cubulete, mai mai sa uitam ca suntem la dieta. Amandoi, pentru ca in a doua saptamana mi s-a alaturat si iubitul meu sot, a carui burtica cere dukan.

Pasii mici pleaca si de la faptul ca scad cu cate 300-400 gr pe zi, ceea ce nu e chiar de colo, ca se aduna, uite azi am 95,5 kg, ceea ce inseamna un total scazut de 3,5 kg, pe care incep sa le simt – un pic pe haine, un pic pe faptul ca nu ma mai simt chiar atat de incorsetata in pielea mea.

Si apropo de piele, trec iar prin faza aceea cu muiatul burticii, cea care m-a speriat prima data foarte tare, acum stiu ca e un fenomen firesc si chiar imi imaginez ca e primul semn ca organismul incepe sa consume din rezervele strategice.

Nu pot sa termin pana nu concretizez ideea de pasi mici. Am facut seara la pasi mici pana mi-a iesit untul din mine. A fost prima sedinta de aerobic, monitorizata electronic, 30 min din care am reusit sa lucrez 30%. Dar e un mic, mic inceput.



Pornesc in croaziera

Cu 2,9 kg pierdute. EXACT ca data trecuta.

http://dietadukan.blog.com/2012/02/27/atac-victorie/

Da, e o victorie, cel putin pentru mine. Si o victorie importanta, pentru ca este motivant sa stiu ca functioneaza.

Duminica dimineata m-am trezit cu ideea sa mai tin o zi de atac. De ce, nu stiu, nu ma intrebati, cred ca vroiam sa imi fortez un pic limitele. Apoi, bang!, a cazut cerul pe mine. Minunatul meu sot, intr-o runda de cumparaturi- pregatire pentru dieta dumnealui de luni, “agata” de la raftul de patiserie doua gogosi. GOGOSI pudrate cu zahar, cu un aspect de diabet zaharat instant. Si de infarct gastric daca exista asa ceva.

Toata ziua m-am gandit la gogosi. In timp ce am facut mancare. In timp ce am facut baie. In timp ce am plimbat catelul. Seara tarziu inca aveam in gand gogoasa aia rotunda cu acoperamant alb de zahar lucind prin tipla pungii in care a stat, ca o sfidare, toata ziua pe masa. Daca am slabi de pofta, eu as avea cu inca 10 kg mai putin.

Asta a fost primul meu hop. Am rezistat eroic si m-am consolat cu o rosie, cu un castravete si cu o varza murata la cuptor care a iesit o nebunie. Asa, dukaneste, cum stim noi sa ne consolam…



6 – a doua oara, prima sambata

Am delimitat acest ‘prima sambata’ pentru ca sambata e ziua in care stam cu totii in familie si mancam cele 3 mese acasa. E greu sa tii dieta, cura de slabire acasa, cu cei dragi. Cei dragi si mancaciosi adica, pentru ca ei vor mult si bun…

http://dietadukan.blog.com/2012/02/26/67-prima-sambata/

Nu am mai plecat la soacra-mea, desi imi propusesem – poate chiar pentru ca prima data mi-am petrecut sambata acolo, dar in schimb m-am agitat toata ziua cu ultimul examen si cu cautarea – la cumparaturi – a unui produs pe care nu la-m gasit decat scump si in conditii nefavorabile de finantare. Asa ca m-am culcat seara bosumflata si nemancata, cu un pic de speranta ca in ultima zi voi bifa mai mult decat cele 3 kg “pierdute” pe care mi le indica dimineata cantarul (96 kg).

Mi-am propus sa tin 6 zile de atac, apoi de duminica sa incep croaziera. Daca nu se intampla nimic marcant, voi avea la inceput de croaziera cam aceleasi date ca si data trecuta. Doar ca pe total ( realizarea anului trecut )10 kg mai putin.



5 – vineri

Nici nu stiu daca sa ma bucur sa nu. Se apuca si sotul meu de dieta, evident de luni. Probabil ca va trebui sa imi tin atacul de doua ori, pentru ca si el e un pofticios ca si mine…

http://dietadukan.blog.com/2012/02/26/ziua-a-cincea-primul-hop/

Anul acesta a mai fost nici un hop, e adevarat ca nici tentatii nu am avut, ziua de vineri a fost chiar …plata, multa munca, agitatie, am si uitat ca trebuie sa mai mananc. Si cum dupa ploaie vine si un pic de seceta, am senzatia ca ma pandeste si o pardalnica de …incuiere digestiva, ca ma bantuie din cand in cand crampe.

Noroc ca sambata am avut ultimul examen din aceasta sesiune, asa ca preocuparea principala a fost ultima lucrare de predat si ultimele pagini de invatat, m-am trezit cu asta in cap, am trecut usor peste cantar, si asa nu aveam nimic de remarcat - 96,5 kg  – am trecut usor si peste restul zilei.

Teoretic maine as vrea sa vad o schimbare, e ultima zi de atac, vreau sa vad un total de cel putin 3 kg date jos, macar asa, sa simt ca nu mi-am golit doar stomacul.

M-am tras tare la fata, asta e primul semn la mine ca slabesc.

Oricum, astept inca primul hop…



4 – atacul vointei

http://dietadukan.blog.com/2012/02/24/ziua-a-patra-obisnuinta/

De data asta, a patra zi a fost cea in care mi-a zburdat mintea la bunatati. Mai ales ca am facut marea greseala sa ies la cumparaturi, si nemancata pe deasupra !

Cand am ajuns la Auchan, in zona produselor de panificatie, am crezut ca lesin acolo si ca toata chinuala de la inceputul dietei se duce pe apa… croissantelor cu vanilie. Dar spre deliciul meu, sotul mi-a trantit un “lasa prostiile” asa ca am depasit momentul, am cumparat cate un pastrav frumusel si am facut un delicios peste la gratar cu mujdei de usturoi…  Mi-am burdusit si congelatorul cu chestii aromatizante pentru obisnuitele mele omlete: creveti, fructe de mare si plante aromatice, asa ca mi-am reincarcat bateriile.

Ma asteptam dupa cina frugala sa ma trezesc cu o foame de lup, dar nu, m-am trezit dimineata cu o foame de urs, de urs din acela care alearga somonii pe rau…

Cantarul mi-a facut o surpriza (ne)placuta. Am exact aceeasi greutate ca si ieri. Dar cum e in trendul a ce s-a intamplat data trecuta, si oricum nu e nimic in plus chiar daca am scaldat pestele cu apa de rigoare, nu trebuie deloc sa ma agit.

P.S. Ma simt un fel de Matrix reloaded intr-un experiment dukanesc…

P.S. 2 Trebuie sa imi gasesc neaparat un motto sau un semn ceva sa imi reaminteasca sa beau apa, pentru ca dimineata m-am trezit mototolita rau de tot. Ceva in genul melodiei Loredanei ” apa, pa, paaaaa”



Ziua 3 …din nou

Ca sa pot face comparatie : http://dietadukan.blog.com/2012/02/23/3-ziua-vointei/

Dar azi am un alt tonus decat anul trecut. Ma uit la mine si nu ma recunosc. Nu, nu in oglinda de pe hol ci in oglinda mintii, pentru ca sunt altfel, ma simt altfel. Da, stau cu un pachet de biscuiti cu ciocolata in sertar, stau cu o jumatate de ciocolata amaruie in sertar si totusi nu ma gandesc la ele. Sau nu ma gandesc decat la ele? Habar nu am…

De dimineata am vazut, in semiintuneric, reflexia corpului meu din profil in oglinda intunecata a televizorului. O da, sunt grasa, evident, dar aratam de parca undeva sub acel vesmant al corpului e un alt trup, unul armonios, pe care il vad cu ochii mintii. Trebuie sa ma dezbrac usor de haina grea a acoperamantului acesta de acumulari. Acumulari? Oare ce am acumulat de-a lungul timpului in el? Sa vedem; frustrari, o da!, suparari, stress, dulciuri, mese tarzii.

Anul trecut in ziua a treia dadusem deja 2,9 kg jos. Azi punctez un 2,5 kg. Corpul meu stie sa calculeze, intr-un mod pe care il gasesc de-a dreptul ironic, proportiile.

Dar, merg inainte. Abia astept dimineata de maine. Nu, nu pentru ca vreau sa ma cantaresc, ci pentru ca vreau sa ma uit din nou in oglinda intunecata. Sa imi vad corpul acela pe care mi-l doresc.



Ziua doi de doua ori

Mi se pare amuzant sa fac paralela intre experienta de anul trecut si cea de anul acesta.

http://dietadukan.blog.com/2012/02/22/ziua-doi-fara-minuni/

Dar ziua doi din cura anul asta a adus fel de fel de minuni. Acum stiu exact ca nu e vorba de frustrari, nu e vorba de restrictii, e vorba doar de a manca ALTCEVA, asa ca nu mai am senzatiile acelea ciudate de la inceput. Schimbarea imi face bine si eu o sa o fac bine, asa ca mintea mea e dedicata altor povesti.

Dimineata am avut surpriza placuta a cantarului: dupa o noapte agitata, cu vise ciudate si o plimbare pe la baie -2,3 kg.

Nu e rau pentru un inceput.



Ziua 1 reloaded

Acum un an:

http://dietadukan.blog.com/2012/02/21/prima-zi-cea-mai-grea/

“Ieri a fost prima zi. Nu degeaba i se zice cea mai grea. Primul soc: cantarul. 109,3 kg. Dureros. [...] Am adormit un somn greu, m-am trezit de multe ori, am visat nunta (la ce alt eveniment as mai fi vazut mese intinse???), dimineata cand a sunat ceasul aproape ca m-am bucurat, desi sunt o somnoroasa din nastere. Ma asteptam sa sar direct pe cantar, dar nu a fost asa. Primul gand a fost sa beau sucul de portocale uitat de sotul meu pe masa. Apoi m-am gandit sa fac o portie de lapte cu cereale si pentru mine. Abia dupa ce am fost la baie si mi-am terminat toaleta mi-am amintit ca trebuie sa mai fac ceva. Ceva care uneori face diferenta intre a gusta bomboanele din sertar sau a le tine doar ca sa iti demonstrezi ca se poate. Ca poti. Cantarul. 107,6 kg. Incurajator.”

Azi:

Ieri a fost prima zi. Pentru a doua oara. Nu mai e chiar atat de grea, pentru ca motivatia e mare. E mare pentru ca de data asta STIU ca va functiona. Primul soc: cantarul. Desigur. Of Doamne, nu stiu daca imi e ciuda sau rusine. 99kg. Dupa ce am vazut 89 kg pe cantar, acest 99 e distrugator. De ce naiba nu m-am mai cantarit in ultimile luni? De frica, desigur. Pentru ca STIAM ca se vor acumula la loc, pentru ca nu ma respectat indicatiile regimului. Macar fazele consolidarii, ceva. am zburat prin croaziera si am esuat in prajitura cu ciocolata.

Ma simt ca un Robinson Crusoe pe o insula de ciocolata. Sper doar sa gasesc suficiente proteine sa pot trece peste atac, inainte de atacul de panica. Nu, nu am mai visat mese intinse. Dar nici foame nu mi-a fost, desi am mancat destul de frugal.

Dimineata m-am urcat pe muntele rusinii. Evident, 97,7 kg. Oribil si totusi frumos. abia acum pot sa spun ca vaca neagra a iesit din statie.



Din nou la drum

Va mai amintiti primul meu post de acum un an?

http://dietadukan.blog.com/2012/02/21/preview/

Ziceam ca nu e greu sa incepi o dieta. E greu sa te decizi sa o incepi. Asa este. Dar dupa ce ai abandonat o dieta, din motive numai de tine stiute, e extrem de greu sa incepi iarasi.

Mi-a luat 6 luni si 10 kg sa ma hotaresc sa o incep iar, si pentru ca stiu ce inseamna, ma simt din nou ca in prima zi.

Trenul meu a deraiat, cu siguranta. Bine ca m-am trezit la timp, altfel ar fi zacut pe camp acolo, singur si trist, pana cand – sub imperiul rusinii sau al lipsei stimei de sine, ar fi devenit istorie.

Cand eram mica, tata ma ducea la Ciulnita in gara si imi arata locomotivele. Era acolo o locomotiva veche, cu carbune si abur, superba, imensa, deosebita. Dar de fiecare data cand se refereau la ea, adultii din jurul meu o numeau ”vaca neagra”. Ei bine, locomotiva mea, pleaca din nou la drum, din gara de la Ciulnita, am pus carbune.

Vaca neagra e din nou pe sine. Pe sinele Dukan.



Trenul a deraiat dar inca se misca

Da… Nu stiu unde am disparut!

Poate in noianul de arome de vara, in crizele de hipotensiune in care m-am zbatut de cateva ori, in vartejul unui job care mi-a acaparat gandurile… Am disparut in umbra unei tragedii care mi-a rapit unul dintre nepotei, in lipsa unei perspective, in viata de zi cu zi.

Si desigur, in anonimatul mancatului nesanatos.

Culmea e ca ma mentin cat de cat …pe acolo. O luna de mancat haotic m-a dat categoric inapoi cu 2 kg. Adica le-am pus judicios inapoi, pe coapse, la locul lor obisnuit. Si poate ca nu le-as fi pus daca nu ar fi fost pardalnica de prajitura cu ciocolata care mi-a excitat simturile intr-un mod de-a dreptul nesimtit. Whatever, e clar ca fara efort nu putem avea rezultate.

Dar o iau ca pe o experienta. Una de-a lungul drumului. Trag o concluzie cu care ma invelesc asa cum fac cu pufoasa mea plapumica in serile aspre de iarna: fara sustinerea galeriei, meciul nu s-ar putea castiga.

Am fost in acest timp, in care am disparut, ca pe un stadion fara suporteri. Mi-ati lipsit asa cum se pare ca si eu v-am lipsit voua. Doar ca jocul s-a poticnit, vagoanele fara locomotiva se opresc, pentru ca inertia e mare. Si eu vreau sa repornesc trenul cat inca se mai misca.

Am nevoie de voi sa imping vagoanele deraiate la loc pe sine. Sa pun din nou carbune in cala motorului.

Sa pufai vesel printre zilele dietei Dukan.



Dezastru

E clar. Am incercat sa vad ce se intampla daca las dieta mai moale. Mai moale, adica mai multa inghetata si lipsa alternantei zilelor PP si PL. Rezultatul e dezastruos; nu numai ca nu am mai slabit dar se pare ca incet incat acumulez lipsa.

Nu m-am ingrasat, dar am toate sansele. Mai ales ca incet incet, lasand garda jos, tentatia e foarte mare. Tentatia sa renunt. Aseara eram asezata in fata unui raion de prajituri cu o tentatie teribila in priviri. M-am abtinut cu greu, mi-am dat seama ca scuzele pe care mi le gasesc sunt subtiri.

Am asteptat sa inceapa si sotul meu dieta. O va incepe dar nu inca… si in tata aceatsa asteptare, am uitat scopul meu initial.

De azi ma apuc iar de treaba serios. Altfel nu voi ajunge la target niciodata.

Ca nu mai tine…



Sus si jos

De cateva zile sunt ca un yo-yo; cand sus si cu picioarele umflate, cand jos si cu un chef nebun de continuat dieta. Adevarul e ca hainele imi stau cum trebuie, arat si eu ca o femeie normala iar barbatii au inceput sa imi zambeasca cu subinteles.

Dar mor de cald si de durere de picioare si nu ma pot abtine sa nu fac varza din dieta. varza la figurat, ca la propriu am inlocuit-o in mod neplacut cu sfecla. Care teoretic ingrasa, fiind bogata in cantitati generoase de carbohidrat. Carbohidrati ar fi corect din punct de vedere stiintific dar nu dadea bine cu licenta poetica asa ca ma rezum la a manca si la a visa sa incep din nou serios, regimul.

Nu sunt neserioasa dar sesiunea si caldura m-au dereglat din punct de vedere… dietetic. si mai ales speranta ca in scurta vreme sotul meu se va apuca de dieta si o voi incepe si eu in mod temeinic. Nu ma rasfat in zaharnita, nu am mancat chestii interzise dar haotismul isi spune cuvantul. Si lipsa de miscare. Si categoric Dukan a avut dreptate cu alternanta lui PP PL. Nu de alta dar desi ma simt extrem de bine, cum spuneam, joc sus-jos cu cantarul. si nu imi placea jocul asta nici cand eram mica. Pentru ca ma oftic cand o iau inapoi…



Incet si …sigur

Incet si sigur.

Parca asa spune o vorba veche, romaneasca. Da, chiar asa si e, cel putin asa slabesc eu cu Dukan.

Un Dukan mai indulcit, cu mici iesiri in “decor” de natura sa satisfaca poftele unui om deja obosit de ideea de dieta, dar totusi selectiv. Asa cum am promis medicului, am introdus in alimentatie o zare de fructe. Doua caise intr-o zi, 5 visine si o caisa in prajitura minunata cu care mi-am alintat gusturile in alta. In rest, pui si legume sa nu dispara cumva senzatia de fulgi de pe piele…

Azi sunt la ziua de rasfat a cantarului. 87,9 kg. E ceva. poate e si efectul pastilutei de furosemid pe care am fost nevoita sa o iau. Nu reuseam sa ma mai incalt, parca toata apa bauta intr-o saptamana cantonase incapatanata in labele picioarelor. Grea treaba asta cu pastila, greu de procurat ( abia cu interventie medicala am reusit sa iau doua pastile de la farmacie ) dar dupa efectul fulminant diuretic avut, inteleg perfect alegerea farmacistilor de a nu elibera o astfel de pastila fara reteta. In esenta am facut plimbarea de la baie in vreo 4-5 randuri in mai putin de 2 ore, eliminand mai multa apa decat cred ca am baut in ultimile doua saptamani…

Nu o sa strig wowwwww la vederea acestui 87… desi asa ma simt. Nu o sa strig pentru ca poate fi inselator, poate fi efectul eliminarii de apa. Dar oricum e acolo si sunt convinsa ca o sa il mai vad.

Intre timp, dukan.



Piciorul gras

Nu, nu e vorba de copii. Nici de brandul deja consacrat de hainute si accesorii pentru copii. E vorba de retentia mea ciudata de apa – sper – care mi-a facut din labutele picioarelor la care incepusem sa vad in timp ce calcam cele 5 ligamente in evantai, niste labe de urs ( de ursulet sau de ursuleata, vorba copilului meu ) cu care abia intru in pantofi.

Nici calendarul nu ma ajuta sa imi explic: nu sunt la ciclu, nici la ovulatie, nici macar nu e ziua mea de nastere… E o perioada inofensiva, in care eu mor de durere de picioare si balerinii mei cei noi de labarteala.

Nu stiu ce sa fac, imi vine sa nu mai beau apa – desi asta e chiar o prostie, desigur. O sa mai astept cateva zile si daca nu ma desumflu o sa iau ceva diuretic. Si daca nici asa nu imi recapat labutele noi de gazela, ma duc la doctor sa mi le revendic.

Offff… slabisem si aveam niste picioare de invidiat ( eu oricum am o glezna subtire si eleganta, indiferent cat tonaj puneam pe biata incheietura ) iar acum ma simt pe post de cometa Halley gata sa explodez.



Vizita la nutritionist

Stagnez. La frumoasa greutate de 88 kg si ceva. Stagnez cu scop si constienta ca e posibil sa raman aici o perioada.

De ce? Pentru ca am fost la medicul nutritionist. In sfarsit mi-a venit randul, dupa 3 saptamani de asteptare sa pasesc in cabinetul dansei. M-a surprins placut cu faptul ca a observat cat de mult am slabit. Ma si mir ca m-a tinut minte, nu eram un client regular, dar cred ca se vede pe fata mea ca am slabit. Si pe haine – blugii cel putin pastreaza unele cute din vremea cand fortau sa crape.

Vizita a fost eleganta. Chiar placuta as spune. E o doamna doctor pe care o respect mult pentru atitudinea pe care o are. chiar si cand m-am dus in cabinetul dansei cu peste 60% surplus de greutate, mi-a explicat frumos despre riscuri, fara atitudinea de ” ai rumegat ca o vaca pana acum junk food si vrei sa te slabesc eu” cu care m-au intampinat nenumarati doctori de-a lungul timpului. Am auzit-o pana si pe aia cu analizele tale imi spun ca te-ai ingrasat de nesimtire nu de boala. Whatever, fiecare isi face meseria cum vrea, eu am liberul arbitru sa nu ii mai vizitez. Revenind la medicul meu, m-a felicitat pentru cele 20 kg slabite ( din care aparatura spune ca sunt 15 kg de grasime pura ), mi-a indicat sa fac mai multa miscare ( o idee interesanta a fost cea cu dansul, pe care o voi pune in practica cat de curand ) si m-a rugat ( sub forma imperativa a indicatiilor medicale ) sa nu mai ocolesc atat de ostentativ fructele. Desigur, nu sa ma asez in fata unei galetuse de cirese la telenovela preferata, ci o portie de 100-200 gr de fruct, ca inlocuitor de masa, nu face atata rau cat ar putea sa faca lipsa lui.

Recunosc ca mi-a trecut prin minte si mie varianta asta, asa ca o voi pune in practica; daca voi constata ca nu are rezultate, ma intorc pe sinele dukan, fara sa ma mai contectez la lumea exterioara pana la destinatie.



Mancatul haotic si slabitul

 Teoretic slabim daca nu mancam anumite alimente – ma refer la carbohidrati si la lipide. Slabim daca mancam sub necesarul caloric pe care il consumam zilnic, pe principiul azi am amncat, azi am consumat, restul se depune. Undeva pentru candva. Slabim si daca ardem mai multe calorii decat acumulam, indiferent daca mancam mult sau putin. Teoretic.

Practic, fiecare organism reactioneaza diferit. Am vazut persoane care mananca cumplit de mult si sunt slabe ca un tar. Am vazut “vrabiute” care ciugulesc frunze de salata si ocupa tot spatiul din jurul mesei. Am ajuns la concluzia ca slabitul tine mult de conjunctura, de alimentatie si mai ales de starea psihica a celui care slabeste.

Mananc haotic. Recunosc. Am incurcat zilele de proteine pure cu cele cu legume, am uitat ca inghetata are zahar, am mancat o caisa inainte de a analiza ca e un fruct plin de zaharuri. Am uitat sa imi fac exercitiile fizice, am uitat sa beau apa, sunt extrem de preocupata de aspecte ale vietii care primeaza, inaintea disciplinei unui regim alimentar.

Si totusi am slabit. Nu slabesc pentru ca mananc ci pentru ca nu mananc. Nu mananc dulciuri, nu mananc grasimi, nu mananc decat alimente permise de dieta. Dar nu slabesc intr-un ritm constant, am stagnat exact cat sa simt pedeapsa lipsei de disciplina.

Si totusi astazi pot sa bifez trecerea peste cifra 20, 20 de kilograme slabite. Si ce bine ma simt!



Rasfat cu iz oriental

Prajitura? Imediat… Una ca de la cofetarie, cu un pic de interzis care nu ingrasa dar adauga savoare.

Un fel de ora 12, cu aroma de citrice, racoroasa, eleganta, intr-un cuvant gustoasa. Singurul meu regret e ca poza nu a fost pe masura gustului.

Am inceput cu un blat simplu: 4 linguri de tarate de ovaz, 2 linguri tarate de psyllium, 1 lingura de faina de ovaz si una de amidon, 4 oua, un iaurt pastos, bine scurs, jumatate de praf de copt, preferabil cu sofran. Arome cat cuprinde, 4 linguri generoase de indulcitor, amestecate taraneste, toate odata.

Le coc in tava de silicon. Sunt mare fan silicon, atata vreme cat nu e in buze sau in alte parti proeminente. In bucatarie, pastreaza savoarea si gustul, in plus ajuta gospodina. Blatul galben m-a inspirat. L-am intepat bine cu furculita sa prinda putin izul cremei.

 

Crema, simpla, gata servita de Dr Oetker. O budinca cu iz de portocale, cu coaja presarata in textura moale si dulce. Indulcita bine cu indulcitor, intre 3 si 4 linguri de praf, facuta in 400 ml lapte degresat. Turnata fierbinte, sa abureasca bine gustul si sa lase aroma in blatul chinuit de pofta. Sau eu eram chinuita, nu mai stiu, stiu doar ca am pazit minunea o ora intreaga sa se raceasca.

Interzis! Nu faceti asa ceva acasa. Sau faceti, daca nu sunteti cuminti. O frisca light, bine batuta cu apa abia scoasa de la congelator. Sa nu fie inca inghetata, dar sa simti pojghita cum se naste in valurile friguroase. Cu un pic de tupeu, o bati cu intaritor, sa o simti cum trozneste in paletele mixerului.

Sacrifica un lime. Daca s-a copt, merge si o lamaie normala. Dar lime-ul ala e exotic, si mangaie simturile: si gustul si vazul. Rade-l si aseaza cu rabdare frimiturile aromate pe patul imaculat de frisca. Si simte-te in indepartatul orient, intre pernele sultanului.

Pofta buna !



Ispita

Cantarul meu nu vrea deloc sa coboare. Il inteleg, nici eu nu as cobori, macar asa sa pedepsesc fata care nu e cuminte. Nu de alta dar am dat iama intr-o prajitura, din aceea interzisa. Nu mult, dar destul cat sa ma astept la o stagnare zdravana, de cel putin o saptamana.

Dar e asa frumos cand ma urc pe cantar si vad 8 prima cifra…

Weekendurile incep sa fie grele. Caldura parca te trage la masa. Nu stiu de ce, mie cand imi e cald, imi e foame. Am zis ca nu mananc si totusi ma apuca asa o foame, ca nu ma pot abtine. Duminica am executat un spanac, o adevarata frumusete. Am gradina bio, frunzele de spanac sunt o adevarata comoara biologica pe care nu puteam sa o ratez. plus ca cele doua ore in acre am curatat fiecare frunza, am ars calorii cat sa inlocuiesc uleiul in care am calit ceapa :)

Mancarea are doua calitati constat: gust si aspect. Nu vorbesc de consistenta, ca sa nu ma gandesc la jumari. dar cand iti faci de cap in bucatarie si faci o mancare gustoasa si frumoasa, e imposibil sa te mai abtii. Nu, nu imi fac apologia ca am tarta cu capsuni, ci doar constat ca nu as pofti daca mancarea nu ar avea cele doua calitati combinate.

Sau sunt pe cale sa cedez ispitei?



Primul target – bifat

Azi am 89,9 kg. E o minune. Efectiv o minune …minunata. Primul meu target psihologic a fost atins.

Intru lejer in costumul alb, superb, in care imi doream sa intru cu ardoare. Abia astept vremea frumoasa sa ma pot imbraca din nou cu el. Parca si soarele de afara, timid, de dupa nori, se bucura de bucuria mea. Sunt singura acasa, altfel as pupa pe toata lumea. De ce oare ne bucura atat de mult succesele mici? Pentru ca sunt avangarda succeselor mari, probabil.

Trebuie sa imi stabilesc un nou target. Unul intermediar, pana la final. De exemplu 85 kg. Oricum va fi greu de atins, dar nu imposibil. Sunt atat de zapacita ca nici nu stiu ce sa mai spun. Am schimbat prefixul si se pare ca si el ma schimba pe mine.

In bine!



Ziua 100 – zbor liber

E marti. Nu e 13, e 19. A, nu 19 ale lunii ci 19 kg pierdute. Uitate, lasate in urma. Conteaza?

Conteaza. Conteaza mult.

Sanatatea in primul rand e cea mai vizata; mi-au iesit aseara analizele, le-am vazut pe site-ul Reginei Maria. Desi am tinut un regim preponderent proteic, cu multe oua a caror galbenusuri mi-au adaugat dietei un aport nedorit de colesterol, analizele mele sunt superbe: acid uric e micsorat fata de momentul la care m-am apucat de regim, colesterolul scazut considerabil, restul parametrilor care nu erau chiar in limite au intrat cumintei la locul lor.

Aspectul fizic – desigur la fel de important. Eu am fost mereu o femeie frumoasa, cu trasaturi placute si privire jucausa. Nu mai vedeam in oglinda nici privirea zambitoare, nici gropita care se iteste cateodata in zambetul meu. Acum a reaparut, timid, dar o vad uneori, iar zambetul meu e mai senin. Faptul ca vad din nou priviri admirative fugar ale barbatilor necunoscuti sa fie un semn ca sunt pe drumul cel bun? Desigur! Eu, cea draguta si sprintena in miscari iese la suprafata de sub cojocul ei de iarna grea, a grasimii acumulate.

Dar psihicul meu e cel mai castigat. Ma simt iar un spirit liber, sau aproape liber, ma simt iar increzatoare, ca si cum o raza de soare a rasarit clar printre nori. Si norii se risipesc, incet incet, kilogram cu kilogram, asa cum le “uit” in urma prajiturilor dukan si a zilelor petrecute cu prietenii mei dukanei.

Azi simt ca zbor.



Dejun de vara cu iz de castraveti

Mi-era pofta de ceva nou. De ceva bun. Garnitura la friptura.

Am incercat reteta de dovlecei a lui Edith. Dovlecei pane, o bunatate. Simplu, tarate, oua si branza. Condimente si gust. totul la cuptor, asa cum scrie Edith pe blogul ei. Cine nu e suficient de inventiv, o gaseste acolo. Dar salata, minunatat salata de vara cu iz puternic aromat de castravete, sa imi lase gura apa de gustul tare de ceapa si sa uit de ploaia nesuferita de primavara intarziata pe meleagurile noastre, unde e?

Uite-o. Manca-o-as eu de salata, puternica si amaruie, vorba celor din relama de la bere. Gust desavarsit, aroma cat sa umple bucataria si vecinii de necaz.

Taie o ceapa de toamna, tare si iute, solzisori cat de subtiri vrei sa ii simti pe limba. Taie castravete de vara bine copt, tare cat sa crape de cutit si de aroma, feliute medii, cat mai frumoase. Presara in castronul cu ceapa si felii de castraveti marar verde, taiat elegant, amesteca energic cu sare, piper si o zvantura de otet. Daca e balsamic si mai bine, salata mediteraneeana sa iasa. Imbata castravetii in lapte batut si lasa-i sa se moaie cateva minute, cat sa apuci sa pui langa ei o ciozvarta de carne.

Pofta buna!



Nu-s cuminte

Am pacatuit. Recunosc. Si am facut-o cu buna stiinta.

Am mancat cartofi. Cu aripioare de pui. Si cu salata de varza. De bucurie ca am scazut la 90 kg si un pic. 90,5 kg. Nu pot sa spun ca nu m-am putut abtine, as minti. Doar ca pur si simplu am avut chef sa mananc si eu in familie, fara restrictii. Ah, si sorbet. Sa nu uit, daca tot sunt la confesional.

Cred ca e de vina barbatul meu. M-a sunat sa imi spuna ca pe sosea au aparut vanzatori cu cartofi noi. Am avut deja imaginea cartofilor aburinzi, scaldati din belsug cu marar verde, aromat. I-am zis sa ia , in speranta ca imi voi rasfata simturile cu imaginea lor. Aiurea. Cand i-am avut in fata, i-am ros fara rusine. Nu ma simt vinovata – doar ca am senzatia aia ca imi fur singura caciula. E cam aceeasi pe care o am cand fur cate o idee la vreun examen, din ce scriu colegii mei alaturati.

Nu, altfel trebuia sa sarbatoresc ajungerea in apropierea minunata a schimbarii de prefix. Poate cu o plimbare lunga prin parc. Dar ploua. Poate cu o noua prajitura. Dar eu aveam chef de cartofi. De cartofi noi, copti usor in aburul aripioarelor de pui. Poti sa te impotrivesti propriei vointe?!



Briose cu crema de ciocolata

Tot m-a certat doctorul ca ma indop cu chimicale din borcanul de indulcitor. Macar sa aibe de ce…

Ma tot batea gandul sa fac briose. Am facut. simplu, blat de prajitura: 4 linguri de tarate ovaz, 1 de faina de ovaz/amidon, 1 tarate de grau, 2 tarate de psyllium, 3 linguri indulcitor, jumatate de plic de praf de copt, 3 oua, 1 iaurt danone 0% scurs in strecuratoare ca e cam apos, ce bun era un olympus… vanilie, coaja de lamaie, totul amestecat energic pana iese o crema groasa groasa, numai buna de bagat in forme de briose. e asa de groasa ca merge facuta si bulinute si pusa pe hartie de copt. Eu le-am garnisit si cu niste fructe goji, na, sa nu mai zica doamna doctor ca nu mananc fructe…

Briosele se coc la foc mediu pana se rumenesc afara, atunci sunt taman bine de scos. Ciocolata se face simplu, lapte praf, cacao si indulcitor. Eu am pastrat putina sa le manjesc si afara, sa arate frumos. Se taie briosa pe din doua si se unge cu ciocolata. Daca ciocolata e mai moale se va si insiropa putin.

Pe afara, de frumusete le-am uns cu putina frisca light, batuta cu furculita intr-un pahar.

Pofta buna!



Doctorul si dieta

De dimineata am fost la doctor. Am nimerit la unul bun sau cel putin asa se lauda centrul medical cu el. Cu ea, pentru ca era o ea, o doctorita draguta la limita supraponderabilitatii cu care de altfel mi-a spus ca se lupta de cativa ani.

Nu ma interesa in mod expres problema ei de greutate. Si nici parerea ei despre dieta mea. Nu eram decat in tranzit, catre vizita la nutritionist, pardon, la medicul de boli metabolice si de nutritie, la care am fost si acum 4 luni. Si care mi-a spus ca daca nu o sa slabesc o sa merg in carje, sa imi pot sustine coloana afectata de lordoza si cifoza. Nu vroiam sa ma certe ca nu mananc fructe sau ca am slabit prea mult in prea scurt timp, dar ea asta a facut. Vroiam doar un set de analize, cu care sa ma prezint la medicul a carui parere o asteptam cu adevarat.

Mi-a tinut un adevarat speech stiintific. Din discutii, e clar adepta doctorului Bilic. A meselor tinute in scrumiera si a dupaamiezelor petrecute in sala de fitness. Mi-a atras atentia asupra pericolelor din borcanul de indulcitor. De ceva tot trebuie sa mor, nu cred ca ma va rapune insa aspartamul.  Nu am murit eu de la amfetamine si vorba aia, am supradozat acum cativa ani,  in cautarea siluetei.  Nu m-a deranjat, fiecare cu opiniile lui. M-a facut sa imi pun niste semne de intrebare in legatura cu avitaminoza care e posibil sa ma pasca. Dar cel mai mult mi-a placut ca la final, dupa ce mi-a tinut teorii si m-a certat, m-a laudat ca am decis sa fac ceva pentru mine.

Da, are dreptate. Fac ceva pentru mine. Nu ma mai deranjeaza invidia unor cunoscuti care nici macar nu observa ca sunt mai slaba cu 18 kg. Nu ma mai derajeaza privirile ciudate pe care mi le arunca colegii. Nu mai vreau sa mi se spuna cat de mult am slabit. Pentru ca eu vad asta si oricum slabesc pentru mine.



Fantezie de ciocolata cu aroma de portocale

Intrucat sunt acasa si ma plictisesc teribil, imi fac de lucru.. Si de lucru imi fac asa cum imi place mie, mai ales ca plictiseala imi face imaginatia sa zboare, sa zboare la mare, la soare, la fantezii cu valuri si vise dulci.

Pentru mine prajitura nu e prajitura daca nu e dulce si nu are ciocolata. Si aroma. Si cum prajiturile sunt chestiunile interzise in cura de slabire iar eu sunt in cura de slabire, trebuie neaparat sa ripostez…

Si am ripostat:

 
 
 

4 linguri rasnite de tarate de ovaz, 1 lingura de faina de ovaz sau de amidon, 2 linguri de tarate de psyllium, 3 oua, 3 linguri de indulcitor sau 4 daca nu e compozitia dulce, o jumatate plic de praf de copt si un iaurt cremos olympus 2% ca nu o fi foc. Amesteca toate bine bine, pune si o cojita subtire de lamaie sau de portocala rasa, vanilie si fa o crusta subtire si moale de blat, cam de marimea unui tort.

Cand iese de la cuptor minunea, scoate-o din tava si las-o la racit. Intre timp pregateste in lapte degresat o budinca de ciocolata cu aroma de portocale de la Dr Oetker chiar cum scrie pe pliculet, doar sa fie indulcita cu indulcitor, ca zaharul ii creste cifra octanica si motorul dietei se opreste.

Toarna budinca in tava fiebinte, pune blatul repede peste ea sa se imbibe bine de aroma si sa se moaie exact cat trebuie de la aburul dulceag. Aseaza blatul pe budinca sa ramana o suprafata plana, apasand cu degetele usor, cat e moale budincuta.

Intr-o cana fa ciocolata, ca daca e fantezie, fantezie sa fie si la gust. 3 linguri lapte praf, 2 de indulcitor, 1 lingura mare mare de cacao degresata si vanilie sa dea gust, freaca-le bine cu putin lapte pana se fac crema groasa, cat sa poata fi intinsa. Intinde crema cu rabdare si cu o lingura peste blatul alb-galbui si imagineaza-ti cum va arata prajitura taiata – un strat de ciocolata, unul galben de blat, unul de ciocolata… si parca mai lipseste ceva.

Blasfemie! mi-am zis, mai ales ca ma uit la un serial despre Papa Alexandru – Borgia asa ca mintea mea e taman formata catre stilul metaforic. Pai blasfemie sa fie, si gust desavarsit, asa ca am desfacut un plic de frisca light, am furat 2 lingurite de praf, am pus peste una de indulcitor, am frecat cu putin lapte si am decorat prajitura cu furculita, cat sa iasa un decor fantezist, numai bun pentru numele pe care i l-am ales.

Pofta buna !



Tava de silicon si chiflele

Inspirata de chiflele Mirelei Bogatu, careia ii multumesc pentru reteta si de pofta mea de salata de vinete ( nu stiu de ce dar de cand tin regimul dukan numai la salata de vinete mi-e gandul !!! ), am facut si eu o serie. Le-am facut mai mari pentru ca nu am gasit in ce sa pun bilutele decat in tavita pe care o cumparasem pentru briose.

Tavita de silicon, desigur. E o minune tehnica in bucatarie. 100 de blendere, de cuptoare de convectie, de masini de facut paine sa imi dai, le-as da toate pe tavitele de silicon. Cat de multi nervi am varsat eu pe marginile arse ale prajiturilor, pe fundul checurilor ramas captiv in tava, pe gustul neplacut al placintei, iz de caneala si metal, oricat de mult as fi curatat sau protejat prajitura… cu tavitele mele minune doar trag de marginile tavii sa se desprinda putin continutul, o rastorn si gata, fara bataie de cap si fara arsura. Dar sa revin la chifle…

Reteta e clara, identica cu a Mirelei: 300 gr branza, un praf de sare, 2 linguri tarate de ovaz, 2 linguri tarate de psyllium, 3 oua si 2 lingurite de drojdie. Acum ma duc sa le mananc, daca mai apuc vreuna.



Raport la 3 luni

De trei luni navighez pe marea Dukan. Nu singura ci cu voi, prietenii mei de supliciu placut.

Cam asa arata tehnic calatoria mea in cautarea siluetei frumoase si a sanatatii perfecte:

20.02.2012  -  109,3 kg
28.02.2012  -  105,3 kg ( la finalul fazei de atac )
20.03.2012  -  100,8 kg ( la finalul primei luni, 8,5 kg pierdute )
17.04.2012  -    95.3 kg ( la finalul celei de a doua luni, 14 kg pierdute )
21.05.2012  -    91.1 kg ( la finalul celei de a treia luni, 18,2 kg pierdute )

Am trecut de la un IMC de 42.7 ( obezitate morbida ) la un 35,6 ( obezitate de gradul II ).

Dar ce e mai important e cum m-am schimbat eu. Eu incep sa fiu alt om. Mai frumos, mai linistit, mai atasat de ideea de a se preocupa si de sine. Din placerile personale mancatul devine secundar, primordial incepe sa devina cum ma simt.

Au trecut 3 luni de dieta Dukan. 3 luni de mancat restrictiv fara sa simt nevoia sa renunt. Au fost momente trecatoare in care as fi renuntat dar atat de fugare inca nici nu le-as mai lua in calcul. Am tinut regimul cu o usurinta care pe mine ma uimeste, sunt un gurmand a carui placere de dulce excede masura pantalonilor. Nu sunt habotnica, nu ma sor zaharul din mustar, nu am luat in seama cei 4% fructe din iaurt sau grasimea din lingura de lapte praf. Dar am respectat regimul, am mancat ponderat, am uitat de alimentele rafinate coborand catre originile noastre alimentare. Am inlocuit faina alba cu tarata, laptele cu iaurtul si rontaitul cu uitatul in oglinzi. In trei luni am trisat de 3 ori: inghetata ( cate o lingura cand si cand, asa cum pofta ma omoara ), pastrama de oaie ( o data si buna ) si maslinele ( cate 1-2, cateodata ).

Dar regimul nu inseamna ca nu am voie. Ci ca aleg eu sa nu consum. E o alegere pe care o facem singuri, cu buna stiinta. Am ales calea intorcerii catre sanatate. Nu, nu am uitat cum arata ciocolata. Nu am uitat ce inseamna sa mananci sandwichuri cu sunca sau pizza, sau cartofi prajiti. Doar ca atunci cand pofta ma omoara, ma imbrac in pantalonii mei vechi si ma asez in fata oglinzii. Si rad, pentru ca langa mine ar mai incapea un copil de 5 ani.

Am slabit 18 kg si continui sa slabesc!



Dukanita cu crema

Weekend, ca in weekend. Evident mi-am facut de cap. Si cum in cap aveam o prajitura care sa si arate a prajitura, am facut-o. Sa arate a prajitura, sa se simta prajitura. Am denumit-o Dukanita cu crema. Voila!

Blatul se face simplu: tarate de grau, tarate de ovaz, indulcitor, praf de budinca de vanilie sau amidon simplu, esente, oua, iaurt si praf de copt. Cam la fel ca la patratelele cu ciocolata. Proportiile sunt cam 2 linguri de tarate de grau, 2 de ovaz, 3-4 indulcitor, o jumatate de praf de budinca de vanilie, 2 oua, o jumatate de iaurt, o treime de praf de copt. Iese un blat de pus subtirel in tava, sa se coaca bine si sa se umfle tarata.  Se taie in trei si se umple cu crema. Crema e o budinca de ciocolata facuta cu lapte 0,1% si indulcitor. Eu m-am rasfatat si am facut una cu bucatele de migdale. Si asa nu prea am avut parte de prajitura, ca mi-au mancat-o ai mei.

Capsunile sunt din gradina mea. Decor cu aroma de primavara tarzie.

Pofta buna!



Pantalonii cei noi

Nu am vrut sa imi mai cumpar haine noi. Am destule haine in sifonier si nu vroiam sa iau nimic intermediar. Da, mi-a luat sotul cateva bluzite la inceputul primaverii, bluzite care deja imi sunt un pic cam largi, dar etalonul ramane pantalonul, cel care daca nu se aseaza cum trebuie, nu arati bine imbracat.

Am fost nevoita sa imi iau pantaloni. Un intreg ritual: intai gandul, apoi intentia, in final m-am urnit intr-o plimbare lejera prin magazinul Unirea. Cu mama, pentru ca ea lucreaza in zona. Si apoi trebuia sa vada cineva cum imi vin. Bun. Magazinele sunt pline de pantaloni dar eu nu am rabdare nici macar sa ma gandesc. Cand hainele pe care trebuie sa le imbraci sunt cosmarul zilnic, cumparatul de haine nu e o placere. Cel putin nu pentru mine.

Dar mi-am luat pantaloni noi. Negri, stofa fina, subtiri, eleganti. Arata superb, croitoreasa de la retus mi-a facut doua pense care ii cambreaza pe talie. Ma simt in ei cum cred ca se simt printesele in rochiile lor vaporoase de bal.

Azi m-am imbracat in pantalonii cei noi. Am ajuns la birou si fetele au exclamat care mai de care: incredibil, te-ai topit de tot!

E adevarat, ma topesc dupa noua mea silueta. Incet, incet…



Patratele cu ciocolata

Iar am avut chef de ceva dulce. Si in plus era o idee mai veche pe care vroiam sa o pun in practica sa vad ce iese. Ce a iesit, se vede. Cum a iesit, se simte.  Mica dar buna. De mancat toata, dintr-o inghitura. Mai ales ca nu era decat o portie de tarate…

 

Simplu de tot: 2 linguri de tarate de ovaz, o lingura tarate de grau, 2 oua, jumatate de caserola de branza crema de iaurt ( sau un pahar de iaurt consistent ), un sfert de praf de copt, esenta de vanilie, coaja de lamaie, indulcitor dupa gust. Eu am pus stevie, mai aveam un pic si vroiam sa scap de el. Cred ca merg cam 3 linguri de indulcitor, nu mai mult. Fructe goji cam 2 linguri, asa. Am amestecat tot cu o lingura si am pus in tavita de chec de silicon. Se coace repede de tot asa ca am facut imediat si ciocolata. 2 linguri de lapte praf, 1 lingura de indulcitor, esenta de vanilie si o lingura de cacao degresata, frecate cu putin lapte dulce, cat sa capete o consistenta cremoasa.  Ciocolata aia de deasupra face toti banii.

Am intins ciocolata peste prajitura, asa calda, sa fie cremoasa si sa se usuce un pic pe prajitura. Abia am apucat sa ii fac poza, mi-a mancat-o copilul jumatate…

Pofta buna!



Oglinzi

V-ati privit vreodata in vitrina magazinelor? Sa mergeti de-a lungul ei furandu-va cu privirea silueta reflectata in oglinda imensa a lor?

Eu nu am facut-o prea des. In ultimii ani chiar am evitat sa ma privesc. Silueta mica, inghesuita, mai mult lata decat inalta imi provoca mereu sentimentul nesigurantei. Eram oare chiar asa? 

Oglinzile magazinelor… Pe vremuri, comertul era o arta. In magazinele mari existau oglinzi mestesugite, facute special sa subtieze si sa inalte. Te uitai in oglinda si cu drag plecai acasa imbracat in orice haina ai fi probat. Acum oglinda cabinei de proba e ciobul ordinar pe care o masinarie decalibrata il toarna la metru. poti sa fi tu, poti sa fi gras, slab, stramb, important e sa iti reflecte cumva silueta in asa fel incat sa apreciezi daca efortul imbracatului hainei merita pretul de pe raft. O vanzatoare dezinteresata te poate admonesta ca incerci o haina prea mica. Una platita la vanzare te poate minti ca iti sade bine.

Mi-era teama sa ma uit in oglinzi.

Ieri m-am plimbat de-a lungul vitrinei magazinului Cocor. Langa mine se plimba o femeie. O femeie obisnuita, cu parul lung si ondulat. Avea parul desfacut si vantul i-l flutura peste umar. M-am intors sa o privesc si m-am vazut pe mine. Mi-am zambit singura si mi-am reasezat parul pe spate.



Paine Dukan

Ieri am fost la Mega Image dupa paine pentru ai mei. Doamne cum putea sa miroasa acolo! Tocmai ce adusesera niste chifle fierbinti, abia scoase din cuptor, cu mirosul acela de drojdie dospita care te rascoleste pana in strafundurile sinusurilor, acolo unde cred ca se nasc poftele. Am plecat cu pofta de paine si cu o paine pufoasa si alba in punga.

Trebuia sa fac paine. Dar una buna, asa cum nu era pe site-ul dukan. Chiar daca aveam sa pun in ea prea multe tolerate, vroiam o paine -paine, fara gust de chec sau de albus de ou. O painica crescuta, cat pentru doua zile.

Maiaua am facut-o clasic, drojdie, un pic de lapte indulcit, o zare de faina de ovaz, cat sa aiba ce manca drojdia. Cat timp maiaua a stat la caldura, am facut compozitia. Am pus la baza 4 linguri de tarate de ovaz. Am adaugat o lingura de amidon si una de faina integrala de ovaz. Am pus faina pentru gust si textura, in loc de o alta lingura de amidon. Am adaugat o lingura de tarate de grau si una de tarate de psyllium. Folosesc taratele atat pentru consistenta cat si pentru calitatile lor alimentare. Un iaurt si 2 galbenusuri au completat baza. Pentru savoare am pus si o lingurita de ceapa deshidratata. Doar asa, pentru gustul meu. Daca aveam, i-as fi pus is patrunjel verde. Sau un pic de rozmarin…

Separat am batut albusurile spuma cu o zare de sare. Cam cat sa aibe painica gust. Maiaua stimulata de caldura s-a intins ca un prunc mic trezit din somn. In baza am amestecat maiaua si albusurile, energic, sa prinda painea consistenta. Am lasat-o la caldura sub prosop sa mai creasca. Nu prea are ce sa creasca din tarate dar gandul ca va creste mi-a incalzit si mie pofta. S-a mai asezat in tavita de silicon, cat sa ia forma. La cuptor s-a intremat, a facut coaja si miez si miros de paine in casa.

Doamne ce buna a fost!



Depresia si mancarea

Ce naiba? De dimineata aveam vreo 400 gr in plus. Nu, nu e de vina cantarul. Nu imi vine ciclul. Nu sunt iarasi incuiata in baie.

Pur si simplu am mancat mult.

Am stat acasa, am dat iama prin frigider. Dukan, dar consistent. probabil ca m-am urcat pe cantar cu o “burta de mancare”. Altfel nu imi explic. Culmea e ca am mancat nu de pofta, ci de foame. Foame cauzata de depresia profunda cu care ma plimbam de la bucatarie la frigider. Azi trebuie sa am grija. Statul acasa si mancatul excesiv ingrasa.



Weekendul si capsuna

Ce am facut in weekend? In weekend am slabit. Cel putin asa spune cantarul. Am ajuns la un mirobolizant 92.1 kg. In curand sparg si bariera lui 9.

Ma gandeam in weekend la dieta. La faptul ca unii oameni o personalizeaza, la cum am personalizat-o si eu mancand un iaurt Danone cu gust de chec. Nu a fost decat o pofta la mijloc, un mod de a imi demonstra ca nu moare nimeni daca mananc ceva interzis. Si totusi am avut o teribila senzatie de vinovatie. Un fel de dorinta acerba de a ma abtine, amestecata cu dorinta de a continua. Nu moare nimeni, desigur. Important e doar sa nu repet prea des experienta. Mai tarziu, baiatul meu a facut din nou o prajitura. Un musuroi de cartita, superb, la a carui ansamblare m-a rugat sa il ajut. Frimiturile acelea aromate de blat mi-au gadilat dureros narile. Crema pufoasa miroasea a banane. Bananele erau atat de frumoase incat le-as fi mancat si coaja. dupa ce am pus musuroiul la frigider, am facut o prajitura. Cu toata pofta pe care o aveam, mi-am pus toata arta si am facut o prajitura superba. Un fel de negresa marmorata. O chestie aromata care mi-a abatut mintea de la prajitura copilului. Si de la personalizarea dietei.

Ce am mai facut in weekend? Am smuls buruieni. Crescusera ca nebunele, acoperisera de tot plantutele care se vor transforma in meniul meu bio din aceasta vara. In buruieni am gasit o capsuna. Prima capsuna de anul asta. Era micuta, rosie, aromata. Am rupt-o de pe vrej sa o dau baiatului. Dar baiatul nu era acasa. Si capsuna era mica si rosie si parfumata ca o ispita. Mi-am adus aminte de cand eram mica, cum imi puneam o dorinta cand mancam primul fruct in fiecare vara. O mai fac si acum, mare fiind, doar ca dorintele mi se implinesc cu superstitii si multa munca si perseverenta. Anul trecut la prima visina mi-am dorit sa imi schimb masina cu masina viselor mele. Anul asta mi-am dorit altceva.

Am mancat o capsuna si mi-am pus o dorinta. Nu, nu am irosit capsuna pe dorinta de a slabi. Pentru ca de slabit, slabesc cu dukan.



Cheesecake – chec cu branza si goji

Am comis iar o bunatate. Buna. Asa de buna  si frumoasa incat ma chinui de vreo ora sa descarc un program cu care sa pot lega telefonul de calculator sa postez si poza. Pentru ca i-am facut poze…

Am pus 3 oua intregi, 1 iaurt 0% de la Danone, 3 linguri de tarate de ovaz si una de psyllium, 2 linguri cu varf de indulcitor, o lingura esenta de vanilie, 1 lingura de lapte praf si o jumatate de pliculet de praf de copt. Am amestecat cu lingura si am aruncat-o in cuptor, in tava de chec de silicon.

Intre timp am facut crema: trei sferturi de caserola de branza Lacteea, 2 oua intregi, 3 linguri de indulcitor, tot cu varf, sa fie dulce, o mana de fructe goji ( cam doua linguri, asa ), o lingura de esenta de vanilie si coaja rasa de pe o jumatate de lamaie. Am amestecat lejer, sa se incorporeze totul in crema. Pana si crema era o bunatate, am lins lingura, in ciuda amenintarii consumului de ou crud… Salmonella ar fi fost fericita in crema mea de cheesecake, cat de buna era…

Am turnat crema in chechul care deja se coagulase un pic pe margine; am lasat la copt din ochi, cat sa fie rumenit si cand am scuturat tava sa nu mai aibe aspectul de piftie. Ar fi mers si clasicul fir de matura ( asa zisul fir de matura, pentru ca eu folosesc o spagheta…) dar stiu deja din ochi cand e coapta prajitura asa ca am oprit focul. Am lasat-o in cuptor inca 5 minute sa nu se prabuseasca, pentru ca arata prea frumos…

Dupa taiere eu o pudrez cu scortisoara; scortisoara cica ajuta si la slabit. Probabil ca da, mai ales in cremele de masaj anticelulitic si in compozitia hot-gelului de cuva termica.

Pofta buna!



Cu ce ma imbrac?

Sunt plina de nervi. Poate pentru ca urmeaza perioada aceea a lunii in care femeile lupta cu furtuna hormonala pana la sange… Dar cel mai tare sunt plina de nervi din cauza hainelor cu care trebuie sa ma imbrac.

Luni eram fericita in cea mai frumoasa pereche de pantaloni de in pe care i-am avut vreodata. Pantalonii mei de fitze. Iubitii mei pantaloni subtiri, in care intrasem ca o bale(ri)na… De dimineata, pantalonii de balerina imi cadeau de pe mine. Ori au crescut peste noapte, ori s-au largit stand pe scaun, ori m-am uscat eu dintr-o data. Mi-a disparut subit o parte din sold. Asa cum subit mi-a disparut si burta. Si rotundul fetei. Si pernutele de pe degete. Sper sa nu dispar de tot.

Si totusi, cu ce ma imbrac?! Azi mi-am bagat un siret prin betelia pantalonilor. Deseara intru la masina de cusut. Trebuie sa fac ceva, altfel o sa trebuiasca sa dau iama prin magazine. Si nu vreau sa fac asta din superstitie – nu vreau haine de 92 kg. Vreau haine de 77 kg…

M-am vazut cu mama dupa o anume perioada de timp. “wow” incepe sa fie noul nostru salut. Ma intreb cum ma vor saluta cei care nu m-au vazut de 3 luni.

Am un costum superb, luat acum cativa ani din Bulgaria de la o casa de moda. E alb si are niste broderii superbe colorate. E ceea ce nici o femeie supraponderala nu ar imbraca din principiu. Dar asa cum se cambreaza el pe talie si felul superb in care este croit, face din fiecare femeie o printesa. L-am pastrat, il tineam doar de drag de el. Acum l-am scos din dulap, l-am spalat saptamana trecuta sa nu fie prafuit. Saptamana viitoare o sa il calc. In ziua cand il voi imbraca, primul meu target va fi atins. Atunci va fi ziua in care eu voi zice wow, imaginii mele din oglinda. Pana atunci , mananc dukan…



A calari norii

Noaptea e un sfetnic bun. Mai ales una cu luna plina.

M-am trezit de dimineata cu o stare de depresie pronuntata, cam la fel de pronuntata ca si cearcanele de ora 5 si 37. Dar… dupa ce m-am invartit prin casa, am postat pe blog un depresiv mesaj despre stagnarea pe care o preconizasem pentru muuuuulta vreme, s-a facut ora 7 si mi s-a trezit sotul. Nu ar fi asa importanta asocierea orei cu trezirea lui, daca nu as fi nevoita sa fac zgomot sa “activez” cantarul. Chestiile normale au butoane, potentiometri, taste, tembelul meu de cantar are un senzor idiot care se activeaza doar cand lovesti cu piciorul ( relativ foarte tare ) in el si fiind de sticla scoate niste sunete ciudate la contactul cu parchetul…

Whatever, ideea e ca nu ma pot cantari cu sotul dormind. Asa ca odata ce l-am vazut ca se trezeste, mi-am “activat” cantarul, m-am echipat in uniforma de cantarit, respectiv sutien si chilot si sus pe instrumentul pe care tocmai il parasem jurnalului si tuturor cititorilor ca fiind viitorul meu calau pentru destula vreme. Ma asteptam la o stagnare de toata frumusetea. Dar nu la un rezultat de toata frumusetea… Nu mai stiu cine spunea ca veselia spontana a femeii o face mai atractiva in ochii barbatului. Tot ce pot sa va spun e ca fiind mai slaba, nu conteaza cu cat, am constatat cu stupefactie ca ma misc mult mai repede, mult mai usor si mult mai …placut.  Iar ce altadata consideram ca fiind sporturi extreme, astazi mi se par doar jocuri de …dormitor.



Prajitura cu crema – Nebunie in 3 culori

Weekend, rasfat. M-am invitat pe la ai mei pe la tara, la noua lor casuta de vacanta. Superba, mama, daca citesti. Am decis sa facem un gratar, cel mai la indemana, niste legume si evident carne… Dar merge si o prajitura, asa ca trebuie sa vin eu cu ceva nou, mama nu se (mai) omoara cu statul in bucatarie.

Bun. Pai, am luat 4 oua, le-am separat albusul de gabenus. Am frecat galbnusurile cu o caserola si jumatate de branza Lacteea, 4 linguri de tarate de ovaz, eu am pus si o ligura de tarate de psyllium, 2 linguri rase de cacao, 1 iaurt 0%, indulcitor si aroma pana crema rezultata a devenit dulce. Albusurile le-am batut spuma tare cu vreo 3 linguri de inducitor, le-am incorporat in compozitie. Am gustat din ce a iesit sa ma asigur ca e dulce. Nu excesiv, crema o sa o fac dulce.

Crema e banala budinca de la dr. Oetker. Una de vanilie intai, facuta in 250-300 ml lapte, indulcit generos. A doua o budinca de ciocolata facuta in 350-400 ml lapte, indulcita si aromata cu o idee de rom. Intinse fierbinti in strat peste prajitura gata coapta. Budinca umezeste blatul, ii da un iz de insiropare. Dupa ce s-a racit am tinut-o la frigider, a iesit o nebunie in 3 culori. 

Pofta buna !



Ziua 78 – Stagnare

Stagnare. Cred ca e cuvantul care o sa ma bantuie multa vreme. In primul rand pentru ca am ajuns la o saturatie privind alimentele pe care le pot manca. In general, din lipsa de timp apelez la banalul gratar de pui. Singurele mele rasfaturi culinare sunt prajiturile. Pe care le fac cu placere.

 Apoi, pentru ca sunt angrenata in niste proiecte care ma epuizeaza efectiv. Si in final pentru ca nu pot ajunge sa fac miscare asa cum ar trebui. 

Uneori ma coplesesc gandurile. Nu sunt vesela, asta e cert, nu imi merg lucrurile cum ar trebui. In weekend am primit a treia veste proasta din ultimile saptamani. A mai murit cineva. S-a mai spulberat o speranta. Undeva, in anomaliile fatalitatii, cineva mi-a amestecat cartile gresit. M-am gandit de cateva ori sa renunt la dieta. M-am gandit ca mi-e greu oricum si mi-ar fi mai usor macar sa scap de povara privatiunii pe care dieta mi-o impune. Si totusi nu vreau sa renunt. Nu vreau sa renunt pentru ca rezultatele sunt pe masura efortului.

Mi-am scurtat o pereche de pantaloni pe care ii cumparasem mici. Erau superbi, gri, de in. De firma. De fitze, la un pret superb, nu m-am putut abtine. Abia acasa am constatat ca nu voi intra in ei niciodata. Si ieri am intrat. Nu numai ca am intrat, dar imi sunt si largi. Ii simt cum imi flutura in jurul pulpei si ma simt slaba. Nu sunt slaba, am 93 kg la 1m 65cm, sunt chiar supraponderala, dar dupa ce nu mai car in spate 16 kg imi permit sa ma simt asa.

Nu, nu o sa renunt la dieta, pentru ca am nevoie de ea. Si schimbarile din viata mea au nevoie de mine, mai slaba si mai increzatoare. Pana si ficatul meu disperat are nevoie de asta…



Incuiata in baie…

M-am trezit de dimineata dupa un vis teribil cu pisici; erau teribil de multe, stiu ca asta inseamna dusmani, cel putin asa zicea bunica. Si cu un sentiment urat, ca ceva urmeaza sa se intample. Si s-a intamplat. I s-a stricat copilului calculatorul, o chestie superperformanta in care de mila nu isi poate baga orice neica-nimeni din IT mana, asa ca trebuie sa astept sa ajung la service cu el. E de rau pentru ca pustiul fara calculator e ca mama-sa fara dulciuri. Rau si solicitant, agitat si tavnos.

Momentul cantarului…93.3 kg. Macar atata bucurie sa am si eu dupa ce am petrecut prima mea criza de incuiere a usii de la baie. Ca am fost incuiata efectiv in baie, pret de o ora, timp in care am evaluat cat de bine mi-ar sedea cu ochii oblici de chinezoaica.

E bine din cand in cand sa petreci asa mult timp intr-un loc. In primul rand ca am observat toate imperfectiunile minore ale faiantei. E adevarat ca nu am ce face, nu pot sa o dau jos dar macar stiu exact unde trebuie sa ma uit data viitoare cand mesterica faiantarul va da tuseul final peretelui ceramicos. Apoi am observat cat de urat arata cosul meu de rufe. Candva era o chestie de plastic alb, cu capac bombat si forma de supozitor galactic. Acum arata ca un dop galbui, cu capac turtit… L-am pus deja pe lista de schimb, alaturi de periutele de dinti, savoniera si para de la dus. A…si hartia igienica. Nu stiu de ce am mereu tendinta sa cumpar hartie igienica mov. Imi venisera niste idei artistice si as fi vrut sa le notez, dar dermatograful albastru nu lasa urme vizibile pe hartie mov.

Trebuie sa fac ceva, incuiatul in baie nu e prea placut. Credeam ca am patit-o, citeam pe forum despre asa ceva si mi se parea ca efortul depus de mine uneori sa apas…clanta se numea incuiat. Nici vorba! Incuiatul e clar, usa e inchisa, lipsa totala de aer curat. Acum stiu de ce unii oameni au in baie multe multe reviste. Eu am doar o carte din care citesc cand fac baie, cu spuma si sare. O carte care e plictisitoare, mai ales cand baia e incuiata si cheia e plecata pe valurile ceaiurilor cu efect laxativ.



Ganduri

Greu, greu… de o saptamana ma zbat in jurul aceleasi greutati… 93.7 kg.  O stagnare destul de lunga care m-a pus pe ganduri.

Si cum stateam asa pe ganduri, am inceput sa ma gandesc la…mancare. Din nou. Nu, nu mi-e foame, nu mi-e nici pofta, doar ca din cand in cand ma gandesc la beneficiile sau dezavantajele a ceea ce mancam.

Din principiu nu citesc toate porcarelele agitative pe care le vad prin ziare sau pe internet. Candva credeam, diversele spamuri cu informatii incredibile despre cat de murdara sau de chimica e mancarea noastra ma faceau sa renunt temporar la produsul respectiv. Mai tarziu am avut ocazia sa ajut la multiplicarea unor studii pe medicament in vederea reautorizarii si intr-o calatorie in Italia am discutat cu o persoana de la institutul de sanatate publica care ma insotea, exact pe subiectul otravurilor din mancare. Incepuse in acea perioada isteria E-urilor, iar departamentul ei era asaltat de studii si contestatii pe tema. Stiti ca e suficient ca intr-un studiu pe 500 de persoane, una singura sa dezvolte stari de greata pentru ca starea de greata sa fie declarata ca reactie adversa? 

De cand cu dieta, citesc mai des etichetele. Oricum stiam ca sunt producatori care din ratiuni de marketing nu isi trec ingredientele sub forma denumirii lor chimice standardizate, preferand o denumire mai comuna. Nu ma sperii atat de tare de E-uri cat ma sperii de gust. Mai nou ar trebui sa ma sperii de zahar, de grasimi, de cantitatea mare de indulcitori sintetici pe care ii consum. Mai rau ma sperie ca nu o sa mai slabesc, ca organismul meu s-a obisnuit cu cantitatea mica si saraca de mancare pe care i-o ofer si se adapteaza.

Nu ma mai sperii de nimic, la naiba… Doar nu o sa traiesc speriata toata viata.



Ziua 73 – Transformari

Sunt intr-un platou de toata frumusetea. 93 si ceva. Ma invart pe acolo si nu pot sa cobor.

Dar… aseara am revenit pe plaiurile urbane cu o dorinta incomesurabila de facut baie cu spuma, cu tot ce trebuie. Desi imi place la tara teribil de tare, e clar ca imi lipseste cada de acasa… si tocmai ce mi-am instalat acolo un dus cu pereti de sticla si cu accesorii potrivite… eu, rata care zace in cada si cate o ora si jumatate.

Oricum, am ajuns acasa si am dat drumul la apa in cada. Ma bucura mult faptul ca am mult mai mult loc in cada si pot sa ma balacesc in voie. Si cum pusa la muiat ma plictiseam, am inceput sa ma verific. Sanii sunt ok, tendinta lor newtoniana de a se lasa in voia acceleratiei gravitationale parca s-a domolit, burta s-a asezat intr-un pliu normal. A, asta e! Burta nu mai face pliu. Am iesit din baie mai repde din dorinta de a o verifica in fata oglinzii. Da, categoric, burta nu mai face pliu, are o tinuta normal, e inca maricica dar nu mai arata ca o buza mare siliconata, rasfranta. Lapte de corp si masaj, isi fac acum efectul. Si si l-au facut, avand in vedere faptul ca burta are din nou aspectul si textura ferma de carne normala, nu pufosenia moale in care se transformase dupa primele doua saptamani de dieta. Parca doar pielea si carnea din spatele antebratului a ramas ciudat de moale, restul si-a recapatat fermitatea cu care eram obisnuita.

Chiar daca sunt in platou, evolutia e pozitiva. Nu am de ce sa ma ingrijorez. E clar ca slabesc.



Negresa cu fructe goji

Pentru ca mi-a iesit exceptionala si pentru ca merita impartasita, o sa va dau o reteta foarte gustoasa si aratoasa ( pacat ca nu i-am facut poze dar cand mi-am dat seama nu mai aveam la ce sa fac …)

Hai sa facem prajitura:

4 sau 5 oua, le separi albusurile de galbenus, un galbenus ( la 4 oua ) sau 2 ( la varianta cu 5 oua) le pui intr-o cana, restul intralta. Albusurile le bati spuma, cu mixerul intr-o parte sa se aereze bine, iese o bezea groasa. In ea poti sa pui in ploaie ceva din indulcitorul pe care il folosesti. Cele 3 galbenusuri, impreuna cu 500 gr de branza degresata cremoasa sau crema de branza cu iaurt ( nu granulata ca nu iese prajitura chiar gustoasa ), 4-5 linguri de tarate de ovaz nemacinate, 1 lingura de amidon, 2 linguri mari de cacao, praf de copt, arome de vanilie, rom, se amesteca bine de tot cu indulcitor. Daca ati pus indulcitorul in bezea, puneti in prajitura mai putin, gustati la final, crema trebuie sa fie dulceaga. Cele doua creme ( bezeaua si crema de branza cu cacao ) se unesc, prin incorporarea bezelei incet in cealalta, cu atentie si cu lingura ridicand compozitia dinspre fundul castronului in sus, pentru ca bezeaua se moaie si prajitura nu mai iese aerata. Se pune in tava pe hartie de copt. Cea mai buna iese in tava de silicon sau pe foita de silicon de copt, cine are asa ceva. Deasupra se presara cu fructe goji uscate, abundent daca ai daca nu, macar asa de gust. Eu am apasat un pic in fructe sa intre macar pe jumatate in compozitie, sa se moaie si ele bine ca sunt mai gustoase. Se coace la foc potrivit pana cand e aproape facuta. Intre timp se face ciocolata de deasupra: 2 linguri lapte praf, 1 lingura cacao, cu moderatie sa nu fie amara, indulcitor si coaja de lamaie, esenta de vanilie si 1-2 galbenusuri. Se freaca cu lapte degresat lichid pana cand iese o compozitie destul de fluida, ca o smantana moderat de groasa, sa se poata intinde. Se scoate prajitura cand e aproape gata si se unge cu jumatate din compozitie, apoi se mai baga cateva minute pana cand se usuca compozitia de deasupra. La final, pe prajitura calda se pune restul de glazura, sa ramana moale si lucioasa. Glazura se va usca putin dar nu de tot, asa ca prajitura e si foarte aratoasa.

Pofta buna !



La gratar cu prietenii

Suntem oameni. Suntem fiinte sociale, asa ca ne petrecem timpul impreuna.

Petrecere: muzica, mancare buna, bautura, antren. Nu lipseste nimic din ingredientele unei seri frumoase. Ba chiar sunt multe in plus, tentatii dulci si grase, alcool si veselie. Macar muzica nu ingrasa…

Aseara am avut petrecere. Din aceea clasica, campeneasca, cu gratar din care abundau mirosuri interzise si cu muzica mai mult sau mai putin manelizata. Cu crema de zahar ars si copii alergand printre picioarele noastre, cu usturoi verde smuls proaspat din gradina si miros de fan cosit. Am fost de jurna la gratar asa ca papilele mele gustative erau lesinate de pofta, iar nasul isi dadea doctoratul in condimentatie. Eu, cu mana mea, mi-am facut-o. Eu am facut invitatiile, eu am garnisit fripturile, eu am rasucit mititeii pe gratar. Si tot eu am fost cea care aveam interzis la majoritatea chestiunilor de pe masa.

Si ce daca? Am facut o superba negresa cu goji pe care am dosit-o de copii infometati si o painica cu ceapa si usturoi. Am mancat inainte sa pun pe gratar niste painica si prajitura, cam cat sa nu am stomacul lipit de ideea de a trisa. Apoi am asezat in gratarul frumos mirositor niste piept de pui bine condimentat, chiar picantel as putea spune. L-am fixat intre doi suporti de gratar sa il pot perpeli bine pe ambele parti, l-am intors de multe ori si des, sa iasa moale inauntru si patruns bine pe dianafara. L-am sprijinit de gratarul cu ceafa si a luat un iz de barbeque. M-am batut cu ceilalti pentru el.

Putem sa ne simtim bine si daca nu suntem ca toti ceilalti. Important e sa nu facem din asta o tragedie sau principalul subiect de discutat la masa. Trecem discret prin atmosfera si ne simtim bine, fara compatimirea celorlalti. In fond, cand suntem admirati de rezultatele noastre spectaculoase, nu o sa ne caineze nimeni ca nu ne-am imbuibat cu ceafa la gratar la o petrecere.

A fost petrecere. M-am simtit excelent.



Mancare…

Mancam pentru ca trebuie sa traim. Nu putem sa ne concentram, sa respiram, sa ne simtim bine daca nu mancam. Dar mancam si pentru ca ne place. Mancam de placere, mancam pentru frumusetea mancarii, pentru ineditul meniului, pentru calitatea ei. Si mancam pentru a ne trata bolile, pentru a ne trata sufletul, pentru a ne satisface placerea.

Si cum ce bun e ori ilegal, ori imoral ori de cele mai multe ori ingrasa, placerile noastre culinare, ingrasa. Cu cat mai bun si mai frumos, cu atat mai tare.

Incepand dieta Dukan, dupa o lunga perioada in acre am trait viata culinara relativ intens, m-am gandit in primul rand la privatiune. Nu stiu cum sunt altii si ce simt altii, dar eu personal sunt genul de om care nu suporta sa fie tinut in frau. Uneori ma si visez ca un calut alb, alergand pe pajisti, imi doresc sa ma mut la tara doar pentru ca acolo nu simt barierele greu de trecut ale civilizatiei tehnologizate. Pentru mine “nu ai voie” e un fel de pedeapsa, poate de asta nici o cura de slabire nu a durat mai mult de 2-3 saptamani. Dar Dukan, intr-un fel ciudat, mi-a schimbat un pic perspectiva.

Poate nu dieta e de vina. Poate e de vina felul meu de a gandi aceasta perioada a vietii mele. E o alegere a mea sa renunt la grasimi si zaharuri, nu e o obligatie. Pana la urma la asta se rezuma, la vointa, si eu vreau sa fie asa.

Pentru ca trebuie sa traiesc, mananc. Mananc numai alimentele persmise. Imi place ce mananc. Mananc cu placere, pentru ca si alimentele permise pot fi asociate in meniuri gustoase, placute, inedite.

Sper doar sa nu ma ingras de placere.



Locomotiva

De multe ori nu realizam cat de mult avem nevoie unii de altii. Suntem legati prin natura noastra de fiinte sociale, suntem pusi si dispusi precum atomii in retele, ne influentam si ne ajutam reciproc. De cele mai multe ori oamenii se asociaza in acelasi scop.

Ca sa tinem o dieta, ne trebuie vointa. Trebuie sa ne dorim, sa avem un scop sau sa fim constransi intr-un fel sau altul. Vointa este o chestiune abstracta pentru cei mai multi dintre noi. Putini ne gasim intrinsec puterea de a ne urni la un drum anevoios, asa cum este o dieta de slabire. Si mai putini gasesc resursele necesare.

In cazuri de acestea, cel mai bine e sa apelam la o locomotiva. Locomotiva este acea persoana care ne trage dupa noi, care ne motiveaza sa ne urnim, care ne da speranta si energia sa ducem povara privatiunilor mai departe. In Dukan, eu am avut locomotiva pe colegul meu care a slabit 20 kg, l-am vazut cum se topeste sub ochii mei, mi-a fost de ajutor in momentele in care as fi vrut sa renunt. Un sut de energie mi l-a dat si Christine, de pe forumul Dukan, cu realizarile ei minunate, cu felul detasat in care si-a dus dieta pana la capat, acolo unde o astepta o femeie superba, chiar ea.

Gasiti-va cate o locomotiva. Poate fi o poza superba, poate fi un pantalon frumos, o rochie de mireasa, o imbunatatire a sanatatii, un barbat. Este esentiala, nu putem slabi fara locomotiva, am pierde ritmul.

Locomotiva mea se oprise in statie acum 2 zile. Dar trenul a plecat mai departe pentru ca am constientizat ca trenul meu are deja o locomotiva si cateva alte vagoane. Eu am devenit locomotiva unora dintre voi si nu pot sa ma opresc pana la destinatie. Nu cata vreme am vagoanele incarcate cu oameni care trebuie sa ajunga acolo.



Al doilea hop

Acest post este dedicat Ilonikai, poate singura care va intelege acum ce e in sufletul meu.

Ce ne poate face sa renuntam la o dieta?

Insuccesul. Nu e cazul, eu slabesc incet, dar sigur. Azi de ex am sub 94 kg.

Un eveniment la care trebuie sa participam, la care ispitele sunt mult prea puternice. Le-am evitat cu gratie – si au fost destule: un teambuilding cu prajituri, aniversari, un botez, Pastele.

Starile fizice si fiziologice neplacute. Slava cerului, nu am avut. Dureri de cap, la mine sunt la ordinea zilei, sufar de o migrena mostenita de la mama, tratata si rastratata de o gramada de medici, adusa la nivelul indiferentei si a excesului de ibuprofen. Ameteli am experimentat cateva, mai ales dupa efortul fizic prelungit, dar mi s-au parut normale, avand in vedere faptul ca totusi aduc aport corpului mai putin decat il oblig sa consume. Trebuie sa riposteze si el cumva, nu?

O lovitura psihica – ei asta da, motiv serios. Si eu tocmai plutesc pe valurile uneia, ca intr-o barcuta fara vasle, aflata in deriva.

Aseara am primit o veste devastatoare. Ceva de natura sa te ingenucheze scurt, ca o lovitura in ceafa. In primele momente nu mi-am revenit, nu mi-a venit sa cred, apoi am incercat sa ma gandesc daca nu cumva e unul din visele mele extrem de reale. Nu era. Tarziu in noapte am constientizat totul. Ca un imens gol mi s-a iscat in viata, in creier, in stomac.

Atunci am simtit ca sunt in momentul celui de-al doilea hop. Mi s-a facut brusc foame. O foame de zahar, de dulce, de ceva bun cu care sa imi alin suferinta mentala, sa imi hranesc celulele, sa impiedic frigul din suflet. M-am plimbat prin casa nauca. Am deschis dulapurile, sertarele. De doua luni nu vad in fata ochilor ce e prin ele, am un copil, sunt pline cu chestii dulci, interzise. Am facut un inventar scurt: ciocolata cu martipan cu care ma rasfata sotul e acolo. Napolitane, crema de ciocolata, bomboane. As fi intins mana si as fi luat ceva, sa simt dulcele acela cum mi se raspandeste prin corp, ca un drog, sa ma incalzeasca. As fi luat orice, as fi facut orice numai sa nu mai simt. Nu aveam rabdare. Nu aveam chef sa fac ceva dulce dukan. Eram doar ca un drogat in sevraj.

Mi-a sunat telefonul. Era sotul meu, suportul meu, barcuta mea cu care calatoresc prin viata chiar si atunci cand nu am vasle. L-am simtit aproape, mai aproape decat alte dati, chiar daca fizic era atat de departe. M-a alinat cu faptul ca era acolo, cu vocea lui frumoasa, doar ca sa fie langa mine. Mi-a spus cuvinte pe care nu simteam neaparat nevoia sa le aud dar simteam nevoia sa il aud. Si mi-a spus ca sunt tare. Ca eu sunt tare si voi trece peste asta. Si, desi nu i-am zis nimic din ce simteam si ce-mi doream, mi-a spus ca e alaturi de mine, ca ma ajuta si ca ar fi pacat sa abandonez dieta chiar si in conditiile in care sufar. Parca a simtit ca in momentul ala mintea mea cauta un refugiu. Cauta sa se autopedepseasca de ceva. Sa compenseze un gol.

Am luat laptele meu 0.1%, indulcitorul si o budinca de ciocolata si am facut-o intr-un ibricel. M-am asezat in fata televizorului cu cana dulce in brate si am vazut ultimul episod din Nevasta Perfecta. M-am gandit la cate suisuri si coborasuri are viata noastra, la cat de greu ne incearca uneori, la cum ne da uneori la limita a cat putem duce.

Dar noi mental ne revenim. Chiar si atunci cand suntem destabilizati de o dieta restrictiva.  Ne revenim atunci cand ii avem pe cei dragi langa noi. Eu ii am pe cei dragi, si pe voi, cei care ma citesc. Si stiu ca ma vor sustine sa trec peste temerile mele si peste golul iscat, si il voi umple cu voi, nu cu mancare…



Azi toti tragem fermoarul – ziua 65

Google azi a tras fermorul. E ziua dedicata lui Gideon Sundback, inventatorul fermoarului modern.

Si eu trag fermoarul bucuriei din nou. 94.7 kg. Am mai invins o cifra. Am mai trecut un prag.

E bine… incet dar sigur. E clar, asa cum spun fetele, slabim in perioada de atac, stagnam in cea cu legume. Pe undeva e firesc, natura si fiziologia explica bine mecanismele corpului nostru, chiar si atunci cand este in stare de privatiune. Al meu de exemplu azi e privat de doua ori: o data e privat de vitamine ( am cedat vitaminele de buna voie sub forma cepelor verzi culese cu grija din gradina, care au ajuns pe masa lui tata alaturi de ouale de ”tara” pe care i le-am trimis ), apoi e privat de intelegerea unor mecanisme mentale ale unor persoane, pentru ca azi parca a fost ziua in care toti ametitii se intalnesc cu mine.

Nu spun, ca eu sunt prima ametita pe ziua de azi… La doisprezece si ceva noaptea, receptam de pe forum undele seismice ale pietrei aruncate de mine in apa gramaticii limbii romane, din nou… Nu ma pot abtine, efectiv, cand vad maimutareala… nu pot. Mi se duc degetele pe taste ca nebunele, probabil in razbunarea admonestarilor pe care le-am luat in copilarie legate de subiectul in cauza. Macar am invatat sa ma respect, respectandu-mi limba si modul superior ( superior fata de regnul animal, desigur ) de comunicare.

De dimineata, am pierdut timp pretios cautand telecomanda. Peste tot. In baie, in bucatarie… peste tot mai putin unde era firesc sa o gasesc, pe capul patului unde o pusesem. Mai tarziu cautam disperata intelegerea timpului pierdut… Acum caut intelegerea de care am nevoie, sa pot sa supravietuiesc pana deseara, cand am de gand sa ma odihnesc. Si parca toata lumea in jurul meu e ametita, cauta si nu gaseste, intreaba ce a primit deja raspuns.

Mi-am cumparat primele si probabil ultimile lacramioare de anul acesta. Simt un miros de vara si un gust de vacanta. Poate pentru ca vine 1 mai. Sau poate pentru ca se discuta intens de intalnirea dukanitelor, in mijloc de august.

Conteaza? Dupa cum spuneam, azi toti tragem fermoarul. Cred ca e fermoarul primaverii tarzii.



O noua zi, altfel decat celelalte

Am revenit din concediu… Nici nu v-am scris ieri, de ciuda, dupa experienta mea deloc cuminte de o saptamana si ceva numai in proteine cu legume, de dragul cepei verzi din gradina, evident, nu am mai slabit decat 300 gr.  Am un 95 curat, fara urma de indoiala, doar m-am urcat pe cantar cu tot cu bicicleta de camera ( are doar pedale si suport si vreo 5 kg… ) sa fiu eu sigura ca nu ma minte din nou.

Eii… dar lasa ca imi iau eu parleala… de azi am inceput sistemul Ilonika, 3,5 cu 3,5, in weekend ma voi rasfata cu familia si legumele mele verzi din gradina casutei de vacanta, luni marti si miercuri cu puiul la gratar de la cantina de serviciu. Si kilogramele se vor topi, de la soare, de la lipsa de zahar, de la …dukan.

Azi am auzit ca avem o noua colega la regim. M-am bucurat de parca ajutasem la crestinarea cuiva. A cooptat-o tot slabiciosul nostru coleg, ale carui 20 kg slabite nu se mai plimba pe coridoare. A intrat la consolidare ingratul, m-a lasat sa visez la savarina cu care s-a delectat in weekend. Poate ma supar si imi fac si eu una. Dukan.

Dar azi e o zi altfel decat celelalte. M-am intalnit pentru prima data cu o dukanita de pe forum si am fost la sala. La sala, adica acolo unde am facut 20 min de banda si exercitiile pentru restructurarea musculaturii sanilor si a abdomenului. M-a uimit cat de draguta e, mai draguta decat in poze si cat de …dukan. Sper sa mergem mereu impreuna, pentru ca mi-a trecut timpul extrem de repede si de placut. Chiar daca a fost mai greu de spart gheata, dedesubt erau acelasi ganduri. Si alergam in aceeasi directie. e clar, trebuie sa imi resetez un pic mintea si sa imi fac o bresa in ea si in program. Sala trebuie sa intre la locul ei obisnuit, altfel eforturile mele vor esua estetic. Si dintotdeauna mi s-a spus “grasa si frumoasa” parca nu as vrea sa fiu ” fusiforma si diforma” adica slaba si atarnand. Cam cum atarna acum hainele pe mine. Trebuie sa ma mobilizez sa imi mai ajustez si garderoba, in curand o sa ma trezesc cum imi cad pantalonii de pe mine. La propriu. Si chiar daca ar fi o …chestie – sa imi cada pantalonii de slaba ce sunt – parca nu mi-as dori sa patesc asa o rusine, nici macar pentru ca am slabit.



Temeri si crema de zahar ars

Concediu, Doamne ce placut e sa fii in concediu… Desi ma plictisesc teribil, imi lipseste activitatea, eu sunt un om destul de activ. Activ in sensul ca imi place sa descurc probleme, nu sunt sportiva de felul meu.

Nu m-am cantarit de cateva zile. Nici nu le mai tin contul. Sunt intr-un concediu lejer si de la dieta, in sensul ca am mancat si legume grupa mare. Sau mica, tinand cont de faptul ca legumele mele sunt ceapa verde din gradina, jumatate de rosie si o urma de ciuperci intr-o salata cu peste afumat. Dar mi-e teama de cantarul de duminica. Stiu ca nu voi avea rabdare pana luni dimineata si ma voi cantari cum ajung. Mi-e teama nu ca as fi stagnat. Mi-e teama ca nu am mai slabit si am nevoie sa mentin ritmul. Pentru mine, pentru psihicul meu. Dar daca m-as duce in sus? Cat de demoralizant ar fi, mai ales ca stiu ca mi-am facut-o cu mana mea? Defapt, cu gura mea. Cu buna stiinta. Prea multe zile de legume… va trebui sa revin de luni la rigoarea cu care am tinut dieta pana acum.

Dar azi e sambata. Si e concediu. Si soarele strluceste atat de frumos… Am in cuptor o crema de zahar ars. Dukan. Nu stiu cum va iesi dar arata superb. Arata ca si cum dieta mea e un rasfat, nu un supliciu. Nici o dieta nu ar trebui sa fie asa. Nu, pentru ca ai fi tentat sa renunti repede. Si asta ar fi cel mai rau.

Am vazut pe forum o fata superba. Care a slabit in 9 luni peste 5o kg. Si o doamna care are o ambitie extraordinara. Si cateva fete care ma inspira. Si baieti care isi doresc sa revina la forma de invidiat. Cred ca fara grupul de suport ar fi mai greu. Nu pentru ca mi-ar fi foame sau pofta. Ci pentru ca m-as simti singura, in lupta mea cu kilogramele. Asa suntem o armata.

O armata de dukani.

Update:

Hai sa va povestesc cum a iesit aventura culinara. Crema de zahar ars. Bineneteles, dukan. De ce de “zahar”, nu stiu, pentru ca nu contine deloc. De ce ars? nici aici nu m-a ajutat … chestiunea, pentru ca a iesit o gogoasa mare si blonda, un fel de miresica 90-60-90, cu aspect adolescentin. Nu stiu daca ati inteles ceva, dar nici eu nu am inteles, decat ca am corcofelit-o la cuptor in vas cu apa, sa nu iasa buretoasa, asa cum zice reteta de la capitolul din bara verde de sus.
Zis si facut, am scos minunea la care saliva abundent copilul ( culmea e ca pustiului nu i-a placut NICIODATA crema de zahar ars… ). Am lasat-o nitel sa se raceasca, arata atat de superb incat era atunci sa ma reped dupa aparatul foto sa imortalizez pe vecie creatura. Trebuia insa sa ma grabesc intrucat incepea sa se rideze usor usor, ca pielea noastra dupa ce slabim brusc. Ma rog, a unora dintre noi.
S-a racit. Prima surpriza a fost sosul care a rasarit ca o ploicica de sub ciuperca. O zemarca ( e i din a, daca intelegeti ceva fara diacritice, ma rog… ), deci o zemarca albicioasa, un fel de zer cu iz verzui daca te uitai mai atent in dreptul ferestrei. Nu m-a speriat foarte tare, asa ca am purces la portionarea galustii. Asa cum faceam cu crema de zahar ars, pe vremea cand nu aveam in ambitii sa imi atarne sanii pe post de bretele. Dupa ce am pus cu cana apa rece din cateva in cateva minute in cuptor, sa nu se “bureteasca” chestia in cauza, la taiere nu m-ar fi surprins deloc daca avea consistenta unei budinci. Dar m-a surprins al naibii de tare faptul ca era EXACT ca un burete. Un burete mare si galben, asemanator cu ciupercutele desenate de copii la grupa mare. Macar la gust sa fi fost bun. Unde a disparut aroma de vanilie, nu stiu, coaja de lamaie era total absorbita de burete, iar gustul este atat de autentic incat nu mi-a venit sa cred. Daca avea si consistenta necesara, il foloseam deseara sa ma frec pe picioare. Cred ca un strop de crema anticelulitica i-ar ameliora un pic …gustul.

Epilog: Creatura a fost mancata pe jumatate de sotul meu. M-a intrebat ce e. I-am zis ca e crema de zahar ars. A inceput sa rada. Zic, pe bune, e lapte si ou. S-a uitat din nou in cratita si mi-a raspuns razand: Ce e drept arata ca si cum ar fi lapte si ou: oul s-a strans la suprafata de frica indulcitorului si laptele s-a branzit de frica…



Cand incepe sa se vada cu adevarat

Suntem multi. Multe femei. Putine sunt pustoaice in cautarea siluetei perfecte. Cativa barbati cu patratelele acoperite de valuri de placeri culinare si bahice. Majoritatea dintre noi femei maritate. Unele cu cel putin un copil. Cu vergeturi, cu burtici, cu nebanuite motive pentru a slabi.

Tinem regim. In fiecare zi, cu dukan pe ecran si cu taratele in preparatele cu care ne amagim gusturile. Ne amagim? Unii dintre noi. Altii ajung chiar sa simta placerea. Ne uitam la pozele celorlalti. Ne probam in haine in care nu intram de ani de zile. Ne dorim sa ne uitam in oglinda si sa vedem un nou corp. Dar ce conteaza, ne dorim ca cei care ne vad sa vada.

Sa vada ca am slabit. Cat am slabit. Cum am slabit.

Prima care a observat ca am slabit a fost mama. Poate nici nu a vazut, i-am zis eu ca tin regim pentru ca m-a vazut mai trasa la fata. Nu i-as fi zis, dar mi-a fost teama sa nu ramana cu senzatia ca sutn bolnava. Nu i-as fi zis pentru ca de la 14 ani ma tot sacaie ca sunt prea grasa. Si sunt. Leit-motivul discutiilor noatre, greutatea corporala. Intr-o obsesie continua, cu o forta mai constanta decat acceleratia gravitationala. Dupa ea a vazut o colega de serviciu. Slabisem deja vreo 6 kg. Imi simteam blugii largi pe mine si i-a vazut si ea. Stia ca tin regim pentru ca nu mai mananc in oras. Sotul a observat ceva.  Apoi o alta colega. Sora mea. Unul cate unul, mai ales cei care nu ma vad in fiecare zi. Cantarul meu cu care am intalnire in fiecare dimineata. Oglinda.

Nu pot sa spun ca sotul meu nu ma sustine. Mananca tarate de ovaz in cele mai fanteziste preparate. A renuntat la anumite placeri culinare doar ca sa ma simt eu bine. Si totusi lipsea ceva. Parca nu imi zicea in fiecare zi cat de mult am slabit. Oare chiar nu se vedea si ceilalti vroiau doar sa ma ajute, sa ma sustina?

Ieri a fost soare. Soare si frumos. M-am apucat de sapat capsunile. Imi fac cele 30 minute de miscare pe zi, sapand interzise! Nu e nimic, copilul meu va aprecia asta, in prajiturile cu capsuni de la vara. Mi-am pus o pereche de colanti negri si o bluza pe care o imbracam toamna trecuta. E mai lunga si acum foarte larga. Nu o mai pot purta la serviciu pentru ca atarna pe mine ca un tol.

Atunci s-a intamplat. S-a uitat lung la mine, cum stateam strijinita in sapa si admiram valea. A venit langa mine si mi-a ridicat bluza. Se uita la picioarele mele, la burta, la colanti. “Sa stii ca nu se vede ca ai slabit, SE VEDE, efectiv !” a exclamat el. Bietele buruieni din capsuni nu au mai avut nici o sansa. Nu am stiu ce sa ii raspund, doar ca simteam cum mi se strange bucuria sub piele si ma furnica. Dupa doua luni, atunci am simtit cu adevarat ca am slabit.



Bilant de 2 luni

Cred ca azi se fac 2 luni de dieta. 14 kg. E un rezultat mai mult decat imbucurator.

Am incercat sa fac un bilant.

Psihic: in afara de neplacerea faptului ca mai am inca de 3 ori pe atat pana ajung la faza de consolidare, nu as putea sa spun ca am intampinat probleme. Uneori am avut idea de a renunta in minte, mai ales in primele doua saptamani, insa a fost extrem de trecatoare, ca o adiere. Cred ca, avand in vedere rezultatele de pe cantar ( eu ma ghidez mai degraba dupa el decat dupa haine ) si adaugand rezultatele aparatului de masurat grasimea corporala, si un vant mental mai puternic tot nu m-ar fi deviat de la determinarea cu care am tinut pana acum aceatsa dieta. Ma deranjeaza uneori lipsa de observatie a celor din jur, as vrea mai multe persoane care sa se mire, sa admire sau pur si simplu sa observe ca am slabit – e mai mutl decat vizibil, dar continui sa cred ca sunt multi in jur carora le e teama sa nu ma jigneasca deschizand subiectul “gras” pentru ca la cele 95 kg ale mele inca sunt o candidata la miss XXL. Defapt abia trec din 4XL in 3XL, ceea ce face totusi ca diferenta sa nu fie notabila decat la nivel cardiovascular, eventual…

Fizic: Starea mea fizica e excelenta, incep insa sa resimt nevoia de miscare fizica intensa. Mi s-au lasat sanii, inca nu inestetic dar daca nu fac ceva in curand ii voi putea folosi cu succes pe post de esarfa, daca ii inod estetic in jurul gatului. Pe picioare e mai tragic, grasimea probabil s-a acumulat in timp in mod ciudat, pentru ca dispare din anumite locuri lasand gropite, sau gropi, sau santuri ciudate, care dispar la masaj intens. E clar, trebuie sa pandesc niste vouchere la masaj, altfel voi arata slaba mai rau decat aratam grasa si e clar un lucru indezirabil, mai ales ca sunt o iubitoare de plaja. Ma gandesc ca e cu atat mai patetic sa vezi o slaba schimonosita decat o grasa careia modul ciudat cum i se aseaza carnea pe picioare are scuza … grasimii.

Confort: e clar ca e mai confortabil. Azi noapte am visat ca nascusem un copil si clar ca asa ma simt, ca si cum am scapat de o sarcina. Sarcina cu al meu baiat a avut un total de 10 kg, e adevarat ca erau localizate cu preponderenta in abdomen, dar senzatia e cam aceeasi; urc scarile cu usurinta, ma misc mai usor, pana si sub volan intru mai bine, chiar daca il tin foarte jos, asa cum imi place mie sa conduc. Exista si confortul lipsei de balonare, al lipsei senzatiei de prea plin pe care il aveam aproape dupa fiecare masa. Somnul parca e mai linistit, desi nu pot fi sigura, mai ales ca am avut cateva nopti agitate.

Disconfort: Imi cad pantofii din picioare. Imi cad inelele ( asta e cel mai grav pentru ca era sa imi pierd verigheta ). Nu mai am haine sa ma imbrac si cum nu vreau sa ma opresc aici nu imi vine sa cheltui bani pe altele intremediare. Imi vine sa vorbesc cu fetele care au slabit sa imi dea temporar din hainele ramase lor mari … Un alt disconfort e faptul ca trebuie sa am grija sa am de mancare mereu. Aseara am plecat de la servici nemancata, si am luat drumul vacantei direct, fara sa mai trec pe acasa. Nu am avut ce manca, nicaieri pe drum nu poti accesa ceva “fast food”.  Dar puse in balanta, confortul si disconfortul, categoric sunt minore chestiunile care deranjeaza fata de avantajele acestei diete.

Azi o sa sarbatoresc cele doua luni cu o prajitura. Un chec umplut cu crema, dukan, desigur. Daca imi iese bun o sa va dau si voua reteta. Cam asta e bilantul meu la 2 luni.



Ziua 58 – Cele 14 alegeri

Nu stiu exact cum se face, dar cantarul meu e fixat undeva la “ceva” si 300 gr. Asa am inceput si regimul. 109 si 300 gr.

Verificat, rasverificat, para verificat. Nici nu mai stiu cu cate obiecte diferite m-am cantarit de prin casa.

Azi, proba de foc, de dupa mesele sarbatoresti de Paste. 95.3 kg.

Nu, nu m-am rasfatat in preparate. Dar nici nu m-am privat decat de tortul diplomat. In plus, am facut o plimbare cu bicicleta peste dealuri. A fost frumos, interesant, revigorant. O sa o mai repet ori de cate ori o sa am ocazia. In fond am slabit 14 kg. Multa lume se uita la mine asteptand sa ma plang de vreo boala. Si eu nu fac asta pentru ca sunt sanatoasa. Cat de sanatos poti sa fii dupa ce ai slabit 13% din greutatea pe care o aveai.

Ce e cel mai important e ca am un tonus extraordinar. Si sunt intr-o forma psihica de milioane. Nu imi amintesc vreodata sa ma fi simtit asa cand slabeam. De obicei eram palida, distrusa, terminata psihic. Mai ales la gandul ca un an intreg trebuie sa mananc sub semnul privatiunii. Dar parca nu e o privatiune. In fond e o alegere. Fiecare kg pe care il pierd e o alegere. Asa aleg eu sa traiesc acum.



La inviere cu Dukan

Ma gandeam ca va fi greu. Ca imi va fi greu. In fond, obisnuim sa ne exprimam festivitatea prin mancare. Cu cat e mai buna, cu atat ocazia e mai deosebita.

Sambata dimineata. Zi de pregatiri pascale. Am inceput sa definesc usor usor meniul: drob combinat de ied si miel, ciorbita de ied, friptura de ied si miel, stufat, oua rosii. Prin frigider Dukan se ingramadise intr-o caserola mica in care statea intre o branza dietetica si o sunca de curcan.

Drobul a iesit extraordinar. Niciodata nu mi-a iesit atatde bun. Si de interzis, avand in vedere faptul ca l-am rasfatat cu cateva linguri de smantana si cu prapurul mielului, o perdea subtire si dantelata de grasime. Parca mi-a facut in ciuda, in tava inota in grasime ca in piscina olimpica, asa ca l-am scurs. Nu l-am pus pe lista neagra dar l-am pus pe lista uite de asta o sa stagnez probabil doua saptamani. Friptura – un deliciu. M-am intrecut pe mine in inventivitate. Auzisem de ied in glazura de miere dar de data asta am facut-o. Doar putin, cat sa dispara ideea de friptura dukan. Nu am facut-o intentionat, am vrut doar sa satisfac papilele gustative ale sotului. Nu stiu de ce dar uneori am senzatia ca barbatii isi tin dragalasenia pe limba. Ciorbita e dukan. 100% exceptand cartoful pe care cu eleganta il pot ocoli. Stufatul e un deliciu facut dukaneste, fara ulei. Ca are iedul destula grasime. Cozonac nu am facut, slava cerului, am facut o prajitura mica dukan, ceva in gen chec, poate cel mai neinspirat din ultimul timp.

Dar a fost un Paste pe cinste. Si nu ma simt nici balonata, nici nu am exagerat cu mancarea. Abia marti dimineata voi vedea rezultatele la cantar. Nu ma simt nici vinovata, nici nu sunt suparata, nici frustrari nu am. Pentru ca am fost la inviere si am sarbatorit in familie si pentru ca am masa plina si totusi continui sa slabesc. Si determinarea mea e cu atat mai mare cu cat vad mai aproape primul meu target: 90.



Ziua 54 – jos, in jos

Nici nu stiu ce sa iti mai spun, jurnalule.

Ce sa iti spun? Ca nu mai am pofta de nimic din ce e interzis? Ca nici macar o ciocolata aromata nu imi mai face cu ochiul, chiar daca e uitata pe masa, desfacuta si imbietoare? Ca mintea mea nu mai gandeste mancarea ca pe o recompensa a sufletului, anexa a placerii?

Poate ar trebui sa iti spun ca am slabit. Din nou. Nu mult, cred ca vreo 600gr. Am ajuns la 96.7 kg. Mai e putin si vor fi 95. Apoi primul target, de 90 va fi usor realizabil. Probabil ca prima serie de haine noi nu imi vor mai veni.

Mananc, dar mananc sa exist. Da, ma bucura checul meu cu fructe mici, rosii, de goji. Ma bucura gustul placut al branzei indulcite din el. Ma bucura si gustul dulceag al rosioarelor cherry pe care le combin cu branza in zilele de proteine cu legume. Dar nu fac o tragedie din faptul ca pieptul de pui e tare, atos si fara gust. Nu caut placeri noi. Vine Pastele? Poate sa vina. Am un meniu generos, voi satisface cu el exigentele culinare ale familiei. Eu ma voi multumi cu placerea ierbii proaspat rasarite, cu gustul dulceag al cepei verzi si cu faptul ca imi atarna pantalonii ca dupa o boala grea. Si obezitatea e o boala grea. Trebuie sa ai multe kilograme ca sa o simti.

Nu stiam ca si laba piciorului slabeste. Imi scapa pantofii din picioare. Si inelele de pe degete. Ma desumflu incet, dar sigur, ca un balon. E bine totusi ca m-am sesizat la timp. Pentru ca baloanele de obicei se sparg.

Heyyyy… cat de trist suna acest post… e in totala neconcordanta cu starea mea de spirit. Pentru ca eu , de cand slabesc, rad intruna. Intruna ca nebuna.

Ca mine, de altfel.



Painea noastra cea de toate zilele

Nu m-a tentat pana acum painea. Am perceput-o ca pe un aliment care nu are ce cauta in cura de slabire. Nu imi mai trebuie nici ca ultim dumicat sa strang pretiosul sos de pe marginea farfuriei. Chiar uitasem de ea, imi aminteam doar cand uitam sa le cumpar la ai mei sau cand o mentiona cineva pe forum.

Dar aseara am avut o necesitate. O pofta teribila. A, nu, nu de paine, ci de salata de vinete.

Salata asta de vinete e un ceva foarte ciudat. Are un gust aromat, amar, iute, placut. E fina si buna si e preferata mea atunci cand nu sunt vinete in piata sau nu am voie sa o mananc. Pentru ca e plina de ulei. Si pentru mine, daca nu e alba si spumoasa, nu e buna, ceea ce inseamna o adevarata maioneza de vinete. Si totusi…

Vanata s-a copt. Sta cuminte aliniata cu linia mesei, pe tocator. Asteapta sa devina salata. Fara paine?! Fara. Hai, fara ulei, ok, incercam dar fara paine…

Chiar asa: drojdie, tarate, oua, branza de vaci, sare. Pacat ca nu am pus si un pic de iaurt si niste ceapa deshidratata. Din cuptor razbate un miros innebunitor de paine proaspata. E fierbinte. In blender, vanata mea se imprieteneste cu ceapa, cu un ou crud intreg si cu mustarul. Sarea si piperul sunt indispensabile. Blenderul transforma alimentul in delicatesa.

A venit sotul si m-a gasit mancand salata de vinete cu paine. Cateva rosiute cherry erau raspandite pe masa. Nu, cura mea nu s-a incheiat. Si painea? E painea noastra cea de toate zilele. Zilele Dukan.



Ziua 50 – zi nebuna, nebuna, nebuna

Nici nu imi vine sa cred ca am ajuns aici. 50 de zile !

Ma uitam la graficul doctorului Dukan care imi prognoza o lunga croaziera de 228 zile, un fel de ocol al pamantului cu limba intansa dupa gusul dulce al prajiturilor interzise, si mi se parea de neatins. 50 si nu cu cine stie ce efort, fizic sau psihic.

Ma cantaresc. O sa imi intre in obicei probabil, sa ma cocot intai cu fierul de calcat in mana pe cantar. Ma intreb ce ar spune vecinii daca m-ar zari pe geam. Goala pe jumatate, cu fierul de calcat in mana, sus pe cantar. O adevarata imagine pe poveste de cartier. Dar cata vreme cantarul imi arata valori micsorate de la zi la zi, putin imi pasa cat de caraghios pare gestul meu. In fond, noi sa fim sanatosi, ca lume nebuna e destula.

Apropo de lume nebuna si de scarpinat mancarimi imaginare. M-am luat de o tipa pe forum. Nu ca nu merita. Nu ca nu aveam eu treaba. Doar ca eu nu sunt de principiul “ignore”, pentru ca ignorarea nesimtirii a furtului si a prostiei au dus lumea in stadiul ei de care ne plangem acum. Ca sa nu spun ca ignorarea se transforma mai repede in ignoranta decat invers. Oricum, concluzia ei a fost hilara: “precis ca esti tiganca”. Imi pare rau ca nu i-am raspuns: precis. Sunt tiganca pana in maduva oaselor daca e sa ma iau de prosti. Pacat ca unii sunt prea prosti sa poata duce un argument catre final. Il pierd printre degete asa cum se pierde nisipul in nisip. Dar distractia a fost pe masura. Pe masura poftei mele de distractie.

Reactia lumii in schimb e ciudata. Un adevarat studiu. Probabil ca va fi tema mea de doctorat – cum reactioneaza lumea pe un forum public cand cineva e atacat. Initial am vrut sa ma ocup de expresia ” nu ma cobor la nivelul tau”. Mi se parea o declaratie mult prea evidenta a tendintei de epatare. Sau mai bine  zis o autoridicare a asteptarilor sinelui in context social. Nu, nu mi-e foame, doar ca mintea mea incepe sa mai aibe si alte preocupari decat slabitul. Cred ca intru in etapa a doua a regimului, as numi-o elegant, in cotidian. Mananc ca sa slabesc, un slogan binecunoscut – il aplic fara sa ma mai gandesc foarte mult.

97,2 kg. Nu e rau pentru 50 de zile de dieta cu carne si prajituri.



Ziua 48 – weekend cu Droopy

De dimineata m-am trezit zombi. Dupa o seara in care am zacut de la o laringita rebela. Antibiotic, antitermice, lapte cald cu cacao. Nici nu imi venea sa ma urc pe cantar, efortul de a aduce din bucatarie sticle cu apa sa il “recalibrez” mi se parea inutil, avand in vedere faptul ca oricum ieri coborasem pe scala, deci azi nu aveam cum sa am mai putin.

Si totusi tentatia era prea mare.

97,3 kg.

A meritat. A meritat mai ales ca stiu ca e real. M-am cantarit ieri la mama, pe un cantar electronic si aveam aceeasi greutate pe care mi-o arata ingratul meu acasa. Dintr-o data senzatia de zombi a disparut. Nu au disparut durerea de cap si cea din gat, dar dintr-o data s-a reinstalat Droopy, cu un zambet mare pe dinauntru. Da din codita ca un disperat.

De dimineata ma luase sotul in brate. Parca ma strange mai tare, nu stiu de ce simt asta. Imi venea sa ii spun ca strange cu 10% mai putin. Oricum oferta lui de 1+1 incepe usor usor sa apuna. O sa ramana si el ca majoritatea, cu una singura. Nevasta.

Nu stiu ce sa gatesc. Daca nu as avea azi de sustinut o prezentare in fata a 50 de oameni, mi-as sufleca manecile sa intru in bucatarie. Nu am emotii, am doar durere in gat. Si curiozitate daca vor observa ca am slabit. Cel putin jumatate din ei ma cunosc. Am vorbit cu persoane care mi-au marturisit ca le e jena sa imi spuna ca am slabit, desi e mai mutl decat evident. Poate pentru ca mai am mult pana sa fiu normoponderala.  Unora le e teama sa nu fi slabit asa de brusc pentru ca sunt bolnava. Sunt multi care stiu de Dukan dar foarte multi care nu au auzit niciodata.

Hi, hi, hi! 97,3. Droopy face tumbe. In oblinda nu se vede decat chipul ravasit de dimineata. Numai in ochi probabil ca Ioana l-ar zari pe Droopy. Si binenteles, intre randurile mele.



Tarasenia cantarului

98.3 kg.

Dar chinuite…  Defapt eu chinuita. Noroc ca mi-am dat seama ca propriul meu cantar, pe care l-am salvat din ghearele supermarketului unde zacea plin de praf si nebagat in seama, s-a razbunat pe mine pentru ca l-am apasat atata vreme cu asa o greutate.

Ma urc de dimineata pe cantar. 99.2 kg. Acceasi de 7 zile. Mai sa fie… nici un gram in jos, in sus? Cantareste din 100 in 100 de grame. Ar trebui si masa copioasa de seara sa o simta. Si totusi. Iau de pe raft fierul de calcat. Plin de apa, are probabil vreo 800-900 gr dupa aprecierea mea. Ma urc pe cantar. 99,2 kg !!!!! Simt ca innebunesc. Iau sticla de apa minerala de 1,5 l, plina, din bucatarie. Cu ea si cu fierul de calcat, sar de 100. Deci in sus merge daca greutatea depaseste un kg. Le dau jos. Ma urc din nou. 98.3 kg. Aha, deci ticalosul memoreaza ultima mea cantarire si daca e diferenta de peste 1 kg sau doua, arata si el, daca nu, ma trateaza cu amintiri. Nesimtitul, mi-a stricat ziua de ieri. Dar il iert, pentru ca azi sunt fericita.

Vazusem eu pe haine, pe burta, peste tot ca e ceva schimbat. Doar cantarul minte. Ca eu regimul nu l-am mintit.



Ziua 46 – stagnare

Stagnez. Stagnez de vreo 7 zile. La 99,2 kg. Deja nu prea mai am rabdare. Imi suspectez cantarul de boicot.

Din pacate am devenit nervoasa. M-am enervat asera pe copil. M-am enervat pe catel, pe oala de supa, pe actrita din serialul care il urmaresc. M-a iritat o fata pe forum care punea niste probleme aiurea cu citate din fel de fel de neaveniti. M-a enervat o alta fata care probabil ca la fel de lipsita de rabdare a postat o replica rautacioasa. Mie imi plac mult ironiile, imi place aroganta, imi place si agresivitatea, dar cand exista o baza. Dar urasc rautatile gratuite. Si la fel urasc prostii fuduli. De exemplu cei care corecteaza pe forum gramatical cum se scrie cu un i sau cu doi, i-mi sau imi. Si corecteaza cu o varianta gresita. In stilul marinerului lui Caragiale sau marinelului sau mamita stie cum. Revenind la nervii mei. M-a enervat si felul copilaresc in care toata lumea, adulti cu acte in regula “papa”. Am “papat”, “pap”, zici ca le lipseste babetica. De ce se prostesc in halul ala, nu am sa inteleg. Dar sunt doar nervii mei, nu ii exetriorizez.

Si pentru ca nu o fac, azi toata ziua mi s-a zbatut stomacul. Ceva in genul contractiilor fetale. O senzatie ciudata, care binenteles ca m-a enervat.

Dar ma calmez. Maine. Sau poimaine cand nu o sa mai stagnez.



Nu stiu ziua, nu stiu cat

Nu mai tin minte daca m-am cantarit azi de dimineata. Cred ca nu. Dar merg pe ideea ca am cat aveam si ieri.

Nu am cum sa pun la loc pentru ca nu “fur” la dieta. Mananc ce trebuie, cam cat trebuie, nu exagerez cu miscarea dar totusi nu stau pe loc. Azi m-am dus pana la posta doar ca sa fac miscare. In alte vremuri m-as fi urcat in masina si m-as fi stresat unde imi parchez barca. Ii spun barca pentru ca e cat vaporul din Herastrau si cam tot atata loc disloca la parcare.

Trec usor peste faptul ca sunt la regim. Ma uit in oglinda, mi se pare ciudat. A, da, sunt grasa, desigur, dar nu mai arat ciudat. Mama imi spune mereu cat de mult am slabit. Sora mea s-a alaturat dukaneilor. Colegii se uita la mine cu privirea aceea: ce e schimbat la tine? Sotul m-a dus in magazinul de bluze si mi-a luat 4 noi, noua mea masura.

Ma ingrozea ideea ca vin sarbatorile. Vin, si? O sa fac mancare pe saturate. Dukan. Si nu o sa mananc mult pentru simplul fapt ca pot sa o fac. Asta seara am facut din nou cheesecake. O reteta proprie, aduce cu placinta cu branza. I-am pus si cateva goji sa semene cu stafidele. As fi putut sa mananc jumatate din ea dar 2 feliute mi-au fost de ajuns. Ma uit la ea, arata superb, dar nu imi trebuie.

De la o vreme nu mai simt nevoia atat de des sa vorbesc despre asta. Citesc forumul Dukan ca sa fiu in contact cu ceilalti care sunt in cursul dietei. Dar nu mai simt nevoia sa ma exteriorizez strainilor, ca si cum m-as lauda cu ce sacrificiu fac. Sau ca si cum as cauta compasiune: uite, saraca se chinuie sa slabeasca. Deja e o obisnuinta, o preocupare ce mananc in jurul orelor de masa. Si cam atat.

Am gasit azi o Dukanita in nevoie. Se zbate intre ideea fricii de nereusita si dezacordul si lipsa de incredere a grupului de cunoscuti. E la inceput, sufera de neincredere chiar ea. Nu stiu , ii e teama de ea sau ii e teama de esec? Daca citeste, si stiu ca o va face, o asigur ca nu e singura. Sunt multi altii. Multi care au inceput la fel: cu teama si lipsa de incredere. Betelia pantalonului e masura reusitei, falfaitul lui pe pulpa subtiata e confirmarea, fusta din care picioarele ies fata teama e trofeul.

Nu stiu in ce zi sunt. Dar e o zi ca oricare, in care slabesc.

Au fost multe deja, si multe vor mai fi.



Pacaleala de 1 aprilie

Nu stiu cat am. 99 si ceva. Conteaza?

Important e doar ca am trecut de un prag, un prag greu si ca merit sa ma rasfat. Si o fac. Am o caserola de inghetata in congelator. e buna, gustoasa, aromata. Si e dukan, pentru ca nu vreau sa ma opresc aici.

Azi e o zi frumoasa. Ploua, dar undeva in mintea mea e si soare. O sa apara el, mai ales ca vreau sa fac gratar in aer liber. Am pregatit totul pentru niste delicioase frigarui de curcan. Sunt aliniate ca soldateii, asteptand focul gustului. A aparut intr-un final, cam batut de vant, dar a venit; focul arde vesel si frigaruile mele asteapta semnalul. Ciuperci ce promit arome stau cuminti langa ele. Le pun pe gratar – frigaruile isi amesteca intr-un dans fierbinte gustul legumelor cu savoarea de carne fripta. Ciupercile zemuiesc ca intr-o parada de pofte. Mi-e o foame!

Am mancat frigarui. Si ciuperci. Si chec Dukan, acceptabil ca desert. Fara paine, dulciuri si grasimi. Ma simt plina ca un pepene. As putea chiar sa cred ca nu tin regim, a fost o masa ca toate celelalte.  Da, a fost o masa ca si celelalte.

Si nu e o pacaleala de 1 aprilie.

E doar un regim minunat care ne ajuta sa slabim.



Ziua 40 – zi magica

Azi sunt regina cantarului. 99,1 kg !!!

Imi vine sa topai intr-un picior de bucurie, stiam ca se va intampla si ma pregatisem … dar nu eram pregatita sa ma bucur asa de tare. E o realizare minunata. E prima data cand slabesc 10 kg fara nici un adjuvant, fara medicamente.

Si…mancand! Mancand mancare buna, gustoasa, suficienta. Si ciocolata. Si prajituri. Si inghetata. Desigur, Dukan.

Mi-era teama de sarbatorile de Paste. Dar nu imi mai este. Stiu ca voi face fata provocarilor si mai stiu si ca voi avea un festin culinar pe masura sarbatorii. Tot Dukan. A disparut frustrarea dar cel mai important , a disparut teama de esec. Sunt convinsa acum ca nu ma voi opri pana nu voi atinge forma pe care o vreau eu.



Ispita dulce

Intotdeauna am fost fan dulciuri. Mare mancacioasa. Nu as fi refuzat o amandina nici dupa o tableta de ciocolata. Iar inghetata imi aluneca pe gat ca masina pe autostrada. Mai ales cu cacao.

Stagnez. 100 kg. Macar sa ma simt bine.

Am cautat o reteta de inghetata. Oricum ar fi, dietetica sa fie. Si a fost. 3 straturi, 3 culori, 3 arome. 3 Doamne si toate 3. Vanilie, zmeura, ciocolata. Cu frisca light, cu indulcitor si oua. Sirop 0% zahar cu aroma de zmeura, vanilie si cacao degresata. Si cat e de buna!

Stau si ma uit la frigider. mi-am adus aminte ca am o functie de inghetare rapida la congelator. de ce oare nu mi-am amintit pana acum? De pofta? Sunt -22 grade in frigider, asa scrie pe el. m-as baga si eu inauntru sa pazesc inghetata. Si totusi nu o sa mai stau sa o pazesc. E doar o inghetata, la naiba. Si o sa o mananc pana la urma. Nu trebuie sa imi irosesc gandurile pentru ea. Chiar daca e in 3 culori.

Obsesiile cred ca sunt parte din viata fiecaruia dintre noi. Si cea mai mare obsesie e desigur, fructul oprit. Citeam azi pe forum ce isi doreste o fata sa manance prima data in faza a treia. Un mar! culmea e ca si eu imi doresc acelasi lucru. In octombrie, daca rezist pana atunci.

Lucrurile simple sunt importante. Azi sotul meu a observat ca nu mai am tendinta sa prajesc. Nu ca nu o mai fac pentru ca nu mai am voie. A observat bine, mi-a disparut din gand metoda. Nu stiu cum si-a dat seama, probabil ca unele chestii sunt atat de evidente pentru altii.

Pentru mine acum e evident ca stagnarea imi insufla ganduri dieto-sinucigase. Noroc cu inghetata mea cu 3 arome.



Ziua 36 – pofta de ciocanele pane

M-am plictisit de mancare. Tot 100,1 kg am . Si mi-e foame si as manca ceva dar frigiderul e mut si nu imi spune nimic.

Nu mai vreau pui la cuptor. Nici macar ciupercutele sau ceapa cu care il gratinez nu ma mai satisfac. Gustul lui incepe sa devina tern. Vreau ceva nou, vreau ceva GUSTOS. Ceva interzis.

M-am gandit eu bine ce nu am voie. Ceva scandalos – ciocanele de pui pane. Mustind de savoare. Putin picante, putin rumenite. Limba mea si mintea mea au luat-o razna. Mai ales ca aveam in frigider…ciocanele.

Zis si facut. Bat oul. Condimentez ciocanelele. Pregatesc crocantul – tarate de ovaz cu putini fulgi de ovaz macinati. Scot pielea, sa se lipeasca bine crocantul pe carne. Sau pentru ca pielea e contraindicata. Nu conteaza, o scot. le tavalesc bine. Miros deja a ceva bun. Taratele le imbraca intr-o haina albicioasa, tare. Le pun pe hartie de copt si le dau la cuptor.

Dupa prima ora partea lipita de hartia de copt e usor rumenita. Pare prajit. Intorc ciocanelele, imi caut de lucru prin casa. Cea mai innebunitoare ora. Le mai intorc o data. Sunt divine. Mirosul s-a raspandit prin casa. Catelul e cuminte, pazeste comoara culinara din cuptor. Putin usturoi.

Nu stiam ca poti sa iti faci poftele si fara sa te abati de la regim. Pentru ca asta a fost, pofta. Pofta buna!



Abateri de weekend

Nu m-am cantarit pentru ca am fost la tara. Dar nu am coborat, cu siguranta, pentru ca m-am cantarit in aceasta dimineata.

Ma uimeste usurinta cu care ma misc. Si cu care fac fandari, genoflexiuni si fel de fel de alte miscari absolut necesare muncii in gradina. Pentru ca mi-am dedicat sfarsitul de saptamana bucuriei primaverii. Nimic nu e mai grozav decat sa simti cum bate vantul prin parul tau in timp ce ajuti natura sa renasca. Sau ajuti natura care urmeaza sa iti fie mic dejun, pranz si cina sa se nasca.

Am plantat cam jumatate din viitoarele mele mese de legume din vara. Ceapa, spanacul, ridichile… supele mele cu dovlecei sunt adanc sub pamantul proaspat sapat. Binenteles cu febra musculara de rigoare si cu bronzul sanatos, taranesc, pe fata. Obosesc, ma ia cu ameteala dar imi revin.

Dar m-am abatut de la dieta. Putin, dar am facut-o. Nu ma refer la cartoful anemic din ciorba de vacuta pe care l-a mancat sotul meu, nu ma refer nici macar la zaharul pe care l-am reperat pe eticheta muraturilor din care am gustat un pic. Am stricat algoritmul zilelor de proteine si legume, intinzand perioada de legume cu inca o zi. Nu puteam rezista unor ciuperci delicoase la gratar in compania unui dovlecel rumenit. In plus, am devorat o mica friptura de ceafa de porc, grasa exact cat e ea buna sa fie…

Dar cantarul inca nu m-a pedepsit decat cu sbrietatea cu care se pastreaza la 100,1 kg.



Joi , vineri

100,1 kg

Ciudata greutate. Nimic special. Un fel de acalmie inaintea furtunii. Furtunii psihologice stranite desigur de vederea unui 9 pe cantar. Sunt cuminte. Astept.

Intru intr-o pereche de pantaloni in care nu mai intram. Imi vad zone ale corpului pe care nu mi le mai vedeam. Si nu mai gafai cand urc scarile.

De saptamana urmatoare ma apuc de sport.



Ziua 31 – 100

Nu mi-a venit sa cred ochilor: 100 kg.

Un prag psihologic. 100 in cap. Dupa ce aseara mi-am facut de cap cu prajitura isteata. M-am uitat in oglinda. Mi-am refacut o poza a fetei in aceeasi pozitie cu una pe care o aveam la inceputul curei. Au disparut rotunjimile de sub barbie si o parte din obraji. Au aparut gropitele mele laterale care imi sunt atat de dragi. ochii sunt mai putin umbriti. Sper sa nu ma indragostesc de mine …

Ma gandeam azi, mergand pe strada si uitandu-ma la alte femei, care este targetul meu.Categoric nu este fata fusiforma a carei fese descarnate atarna in pantaloni intr-un mod estetic poate doar pentru revistele de specialitate. Nici fata cu pantalonii stansi pe pulpele musculoase a carei sunculite de pe sold se revarsa ciudat peste betelie. Poata femeia cu mers leganat, cu fund bombat dupa care se uita covrigarul? Poate fata plinuta cu sani draguti si rochita frumos asezata pe rotunjimile coapsei? Nu stiu exact dar a fost primul meu gand. Nu mi-a pasat ca trec prin fata unei cofetarii din care iese o tanti pofticioasa muscand cu pofta dintr-un strudel.

Sper doar sa nu imi alterez mintea. Si gandurile. Si principiile.

Sa imi schimb doar garderoba si greutatea care imi apasa pe coloana si pe gleznele prea subtiri.



Sus…

Azi e primul moment de cumpana…

101 kg.

200 de grame de … retentie de apa? Asta e explicatia pe care mi-o dau. Pentru ca altfel as fi deprimata. Si de ce sa fiu?

Sunt 200 gr. Nu e un kg. Nu sunt doua. Si am vazut ca sunt femei care desi au acumulat 2 kg in timpul curei apoi au continuat sa slabeasca. Oricum nu ma ingrijorez.

Am mancat seara ca in zi de sarbatoare. Clatite. Dukan. Au iesit 2 clatite, un pic ciudate, pufoase, gustoase. Pe una am mancat-o cu pui, cealalta s-a transformat intr-un desert delicios cu branza indulcita si sirop de zmeura. Ciudat cum lucruri simple pot fi delicioase si satioase totodata.

Retentie de apa, sunt sigura. Alta explicatie care ar putea fi?



O luna !

A trecut prima luna.

100,8 kg.

Aveam nevoie de aceasta coborare. Dupa strudelul de ieri. Sunt in extaz. 8,5 kg.

Am mai slabit asa mult si alte dati. Dar nu asa de usor si nu natural. Fara pastile, ceaiuri, fara stimulente. Doar mancare si vointa. Azi as putea sa tin si post negru, nu imi pasa. Mai ales ca am gasit motivatia raului de ieri. O motivatie lunara, fireasca. Ma bucur ca nu am retinut apa sau ceva de genul asta si nu am “tras” mai greu la cantar. Dupa ziua de ieri m-ar fi demoralizat foarte tare.



Primul hop

Luni. Deplasare la Brasov. Munte, frumos, primavara, cald.

101,9 kg.

Si o durere de cap imensa. IMENSA. Am crezut ca nu voi putea aduce masina acasa. Am mers kilometri intregi, pe pilot automat, la o viteza cu care melcului din tickerul meu de slabit i-ar fi fost rusine. M-au luat ganduri. Ma depasit un camion stickerit superb, cu cornuri, croissante si strudele. Cu mere, ca cel la care ma gandesc de o saptamana. Oare durerea de cap e de la regim? Asta a fost toleranta mea, o luna si 7 kg? Doi kilometri mai departe, cea mai frumoasa si atragatoare patiserie din tara. Un strudel imens, imi facea disperat cu mana sa opresc. Nu am oprit, cineva inteligent a pus bare de metal de-a lungul trotuarului. Mai tarziu, intr-un magazin mirosea a …patiserie. Am luat un iaurt cu fructe sa imi amagesc simturile. Un pic de dulce poate imi va da curaj sa nu cedez. Doamne si cat ma doare capul !

Pranzul. O palma de pui la gratar. Un han cu jnapani. 100 gr pe farfurie, 250 gr in nota de plata. Nu vreau sa ma enervez, ca ma doare capul. Plec din nou, drumul catre Bucuresti trece prin munte. Serpentine. Mi-e foame si greata, mi-e somn si nu vreau decat sa ajung acasa. Ajung cu greu, dupa doua opriri. As fi luat o gazda, sa dorm cateva ore. Pastilele de cap nu isi fac efectul. Lipsa de vitamine? Lipsa de minerale? Nu stiu ce e, dar ma simt slabita, ca dupa boala. Acasa, ai mei bolnavi amandoi. Febra mare, copilul cel putin e rosu si agitat. Nu vrea sa manance nimic cu carne. Vrea ceva usor, el carnivorul familiei. Ii fac doua sandwichuri cu branza feta. Atat de minunat miroase branza. Vreau si eu unul. Unul singur. Dar stiu ca daca fac unul nu ma voi opri. Ma culc cu imaginea strudelului in minte.



27, 28 – weekend

Din nou un salt, in jos. Mic.

101,9 kg.

E ceva. Credeam ca weekendurile imi vor fi cele mai grele. Pentru ca tot timpul ma voi gandi doar la mancare. Sau mai bine zis la ce nu am voie sa mananc. Si totusi nu e asa. Undeva, in creierul meu, motivatia astupa pornirile acestui obicei. In primul rand cu alte activitati.

Am avut un weekend dragut. Am fost plecata cu baiatul meu la tara. Pe drum am incalcat pentru prima data regulile acestui regim. Mi-ar permis, pe post de pranz, sa iau alaturi de copil 3 mititei. 2 si jumatate defapt, jumatate l-am impartit cu catelul. Facuti ca la carte, la cel mai bun gratar pe care il cunoastem.

Munca in aer curat e sanatate curata. Si ajutor de nepretuit la cura de slabire. Dupa ce sapi, uzi, greblezi, pui bulbi, masa e ceva secundar. Imaginea primaverii in bobocii de narcisa te duce cu gandul la hainele vaporoase in care incepi sa intri. Sau la altele noi, daca gandul ca regimul asta pentru o perioada imensa de timp iti interzice chiflele care miros innebunitor, asa calde, iti trece repede asa cum mi-a trecut mie.

Am facut bruschetti familiei mele. Cele mai bune facute vreodata. Le-am asezonat cu ochiuri facute in tigaie fara ulei. Si cu mozarela. Mi-am facut si eu, pe o felie de sunca slaba. Gramajoara de rosii taiate. Arata aproape la fel in farfurie. Am vazut privirea sotului, un amestec de respect, admiratie si mila. A facut apoi o gluma si sentimentul de mila a disparut. La pranz le-am facut pui la cuptor. A iesit superb, o crusta minunata de piele de pui cu condimente. Ciupercile si rosiile din jurul puiului dadeau savoare. Ei nu simt ca sunt la regim asa cum uneori nu simt nici eu.



Ziua 25

Mai e putin si se face o luna. Azi cantarul m-a mai rasfatat un pic. Chiar un pic mai mult, daca ma gandesc ca si ieri mi-a dat o portie de rasfat. Incep sa ajung la pragul psihologic al celor 2 cifre.

102,1 kg.

Nu e rau pentru primele 25 de zile. E adevarat ca sunt 25 din 107, dar tot e ceva. Mai am putin si am parcurs un sfert din drum. Cel putin pana ajung ACOLO. Pentru ca apoi va trebui sa mai fac un drum , poate si mai anevoios, sa raman acolo.



Ziua 24

Asa cum simteam, a coborat. 102, 6 kg.

Sunt intr-o competitie cu mine. Sau cu ideea de mine mai slaba. Sunt in competitie cu tot ce ma inconjoara. Defapt e competitie sau razboi? Nu mai simt nevoia de dulce. Senzatia de dulce din bautura de lapte cu tarate de ovaz ma satisface. Nu ma mai deranjeaza colega care mananca langa mine Kinder Delice. Nu mai poftesc la borcanul cu crema de ciocolata asezat in dulap langa borcanul meu de indulcitor. Nu mai invidiez femeile de pe forumul dietei Dukan ale caror poze arata cum au scapat de colaceii de pe burta. Nu ma mai necajesc ca nu am aflat de dieta de mai mult timp.

Am un target precis.  Vreau sa intru intr-o rochie eleganta la propria mea cununie.



Marti – 13?

103,4 kg in continuare.

Luni, o zi plata. Cu apa plata. Cu dureri musculare cumplite si lipsa de chef. Am condimentat-o cu o iesire la restaurant. Defapt la o braserie, alaturi de colegi. Nimic special, doar masa de pranz. Pulpa dezosata la gratar si salata de vara. Ma gandeam ca nu ma voi satura doar dintr-atat. Si totusi m-am saturat. Chiar bine as spune – ori stomacul meu s-a restrans dubios de mult, ori creierul stie cand sa spuna stop. Nu pot sa spun ca mananc pana ma simt “plina” dar senzatia de foame dispare mai repede. Oricum aceasta iesire mi-a ridicat moralul categoric. Ma gandeam ca vine primavara si reincep iesirile in grup la masa de pranz. Iar eu mananc branza de vaci si piept de pui. Pe birou.

Marti. 13 martie. O zi grozava, ce sa spun. A debutat bine. Accident de masina. Nu eu, sotul. Dar se rasfrange in bugetul amandorura. Mi-a trecut si foame si stare de rau de picioare. Agitatia de la munca m-a facut sa uit. Sa uit supararea faptului ca sunt inca in platoul de 103,4. Si simt ca trebuie sa coboare. Colegii au inceput sa observe. Cel mai bine de vede la fata. Nu mai par obosita si trasa la fata ci par mai slaba. Sunt mai slaba.



Weekend

103,4 kg. Tot weekendul.

Un weekend delicios daca m-as ghida dupa ce am mancat. Am descoperit calitatile deosebite ale teflonului si faptul ca nu prajitul carnii da gustul la mancare ci legumele. Prajitul da o oarecare savoare dar nu indispensabila.

Se pare ca incep sa gatesc sanatos. Carne perpelita pe teflon, in amestec cu ceapa taiata mai mare, ca pentru ghiveci. Caci ghiveci am denumit minunata mancare pe care am devorat-o impreuna cu ai mei in weekend. Vanata, praz, rosii, brocoli, chestii. Cu pui. Nici nu am avut nevoie de altceva. O corabioara din ardei crud cu branza si o feliuta de muschi de vaca - mezel. In rest, aer curat, tarate de ovaz si munca in gradina. Si daca nu faceam o febra musculara de zile mari si o intindere la sold, probabil ca declaram cel mai frumos weekend de primavara. Pana acum.



Ziua 19

Ziua 19, 9 martie – Surpriza ! Simteam eu ceva… Cantarul mi-a aratat exact un kg mai putin, 103,4 kg.

Fericirea se poate simti in multe feluri. Chiar aveam nevoie de un astfel de stimulent deoarece la serviciu avem cea mai incercata zi. Facem prajituri,  intr-un program dedicat, toti colegii. Apoi le mancam. Nu e cine stie ce, dar miroase infiorator de placut. Si banuiesc ca si gustul e la fel. Nu stiu, pentru ca am participat cu placere dar nu am gustat nici o frimitura. Ma si mir de unde atata vointa la mine.

Dar cred ca totusi intregul meu organism lucreaza ca un tot. Impotriva grasimilor.



Ignore

Nu stiu daca am ignorat intentionat sa imi transpun gandurile pe hartie sau pur si simplu am fost atat de prinsa in activitati incat nu am avut preocuparea de a trai intens faptul ca sunt in cura de slabire. Pentru ca asta nu e dieta, e cura de slabire, clar, pentru ca vreau sa slabesc !!!

6 zile, atata a tinut noul platou. Din 3 pana in 8 martie cantarul s-a incapatanat sa ramana fix la 104,4 kg. Aproape ma obisnuisem cu ideea ca asta a fost tot, 5 kg, eram chiar impacata cu ideea ca se va finaliza luna si eu tot 5 kg am slabit. Macar daca as slabi atat in fiecare luna !

8 martie a fost oarecum trist. Si vesel totodata. Noroc ca nu se mananca florile, probabil ca as fi mancat cateva cat de frumoase erau, macar sa imi mai scot parleala ca am evitat prajiturile si bomboanele de ciocolata.  Nici nu stiu de ce exact, dar m-am culcat cu speranta ca a doua zi se va petrece o minune si cantarul va mai face un pas.

Nu am facut prajitura cu dovleac. Am facut o ciocolata din care am gustat un pic, nu e rea dar nici nu e minunata, in plus necesarul meu de dulce a scazut considerabil. Cel putin la nivel papilo-gustativ.



Schimbari de primavara

2 martie – 104,6 kg

Nu e asa ca e minunat? Functioneaza si functioneaza bine, ma astept cam o data pe saptamana sa coboare graficul cantarului. Astept cu interes momentul in care voi ajunge la doua cifre, chiar si 99 va fi ca un ghiocel in plina primavara.

3 martie – 104,4 kg

Nu stiu de unde a aparut modificarea, nici nu conteaza, stiu doar ca e o cifra draguta, cu un 4,9 kg “uitat”. Ca sa fiu sincera incep sa vad si eu ca imi atarna pantalonii, am trecut la o pereche care nu ma mai incapeau. Bluza se aseaza mai ferm pe solduri, paltonul pare mai lejer.

Vestea buna e ca nu mi-e foame. Mi-e uneori pofta de cate ceva dar creierul meu e clar setat pe un NU hotarat. Cochetez cu ideea sa imi iau un aparat de facut papanasi doar pentru ca se fac din branza de vaci. Mananc taratele de ovaz in lapte si ma gandesc ca sunt cereale cu lapte, culmea e ca imi face placere sa le mananc.

4 martie – 104, 4 kg

E clar e noul platou. Un platou in care nu am de gand sa stau prea mult. Desi nu stiu cata vointa voi avea si cat voi slabi in total, dieta asta ma invata chestiuni pretioase. Am facut o minunata ciorba de pui fara piele si aproape fara grasime, doar cu legumele permise, am inlocuit cartoful cu dovlecelul, am dres-o cu mult ou. A fost apreciata de ai mei si nimeni nu a simtit ca ii lipseste stratul acela stralucitor de deasupra. Am facut si praz cu masline si cu limba. A fost minunat - maslinele fierte si “degresate”, limba fiarta, ceapa calita in teflon cu apa. Ciudat dar gustos la final, pentru ca am rasfatat sosul cu un pic de lamaie. Poate ca nu e 100 Dukan, dar e mancare sanatoasa si dietetica. Si pentru ca am fost cuminte, deseara o sa mananc un pic de ciocolata. Facuta de mine, dupa retetele Dukan, evident. 

Am inteles ca avem voie sa mancam dovleac. Incerc sa imi imaginez prajitura mea cu miez de dovleac. Poate deseara o pun in practica.



Ziua 11 – aniversare de 1 martie

Tot 105,3 dar nu e in sus si asta ma bucura.

Prima zi de primavara. Veselie, un concurs la serviciu, un tort imens de ciocolata. 

M-am fofilat eroic, m-am multumit cu mirosul acid al zambilei de pe birou. Si cu friptura mea la gratar. Si cu gandul la supa clara de pui. Am primit martisoare, in special cosari. Sa imi poarte noroc. Unul lung si slab, l-am pus in piept. Sora mea mi-a telefonat sa ma felicite - mama m-a “parat” ca tin cura de slabire si ca a inceput sa se vada. Acest “sa se vada” e ingredientul minune care ma tine departe de tentatii. A devenit el in sine o tentatie, ca un fel de prajitura de consumat cu moderatie si cu pofta.

E Martisor, imi trebuie o recompensa pentru ca am fost cuminte. O primesc: doua oua batute bine, un iaurt, 2 linguri de tarate de grau si doua de fulgi de ovaz mixate praf, indulcitor, praf de copt, o lingura de lapte praf si una de cacao degresata. Branza o frec cu alte doua oua si o scald in indulcitor si rom. Chec sau cheesecake cu cacao degresata. Ce ciudat suna, cacao degresata. Dar e cacao si blatul prajiturii mele are gust de coliva si iz de ciocolata. Coliva e taman potrivita pentru ca aniversez moartea a 4kg. Poate si mai mult.



Ziua 10 – 3 legume, toate trei

Azi am mancat enorm de mult. Cel putin asa mi s-a parut. Am devorat o caserola mare cu o salata facuta in stilul celei de la McDonalds – salata verde, rosii si scastraveti cu bucatele ratacite de pui. Si daca nu o acidulam cu un pic de lamaie, efectiv cred ca simteam cum imi cresc urechi. De iepure.

Mai tarziu, ajunsa acasa as fi mancat Eugenia pe care o lingea de crema colega mea. Sau ciocolata. Sau orice interzis. Dar nu am facut-o. mai ales pentru ca azi am vazut cat de largi atarna pantalonii pe colegul meu slabicios. A “scapat” de 10 kg. Vreau si eu. De doua ori pe atat. Asa ca am mancat din nou 3 legume. Rosii, castraveti si apoi niste morcovei fierti intr-o supa care va fi baza mesei de maine. supa in care am simulat niste galuste din tarate. Acceptabil de ciudate. Dar au fost bune. Seara nu m-am abtinut sa nu rad o cana de supa. Cu gandul la Eugenie. Si la un eventual buchet de mireasa, daca voi intra vreodata intr-o rochie acceptabila in culori deschise. Asa, ca pentru o mireasa dupa 13 ani de trai in pacat legiferat la primarie.

Ma cantaresc maine dimineata. Sper sa nu ramana supa in cont, ar fi deprimant, mai ales de martisor. M-am decis sa incep fiecare postare cu cantarul, va fi mai vesel asa. Mai ales in zilele cand arata mai putin.



Ziua 9 – marti cu legume

M-am decis sa abordez un regim echilibrat de croaziera, un 3 zile de proteine, 3 zile de proteine cu legume, asa ca marti a fost a doua zi de legume. Nu sunt mare fan, de obicei legumele sunt pentru mine doar un apendice al carnitei, asa, ca pentru gust. Dar dupa un post leguminos de o saptamana m-am rasfatat in salata verde cu rosii si castraveti inmuiata cu branza de vaci. Curios, parca si creierul meu a inceput sa gandeasca altfel, nu puteam sa ma gandesc la branza de vaci fara sa fac imediat o corectie mentala “de veci”, slava Domnului ca s-a inventat Lacteea, care e chiar o calatorie pe calea lactee, nu catre veci ci catre rasfatul gustului dietetic.

Deh, am inceput sa fac poezie pe marginea branzei de vaci, eu care obisnuiam sa recit din eclerul cu glazura de zahar…

Dar cantarul nu minte si nu se dezminte, ba chiar am fost atentionata de o colega cu un discret “se vede”. 105,3 kg, probabil noul platou pe care voi sta cateva zile. Sper ca nu prea multe.



Ziua a 8a – prima recompensa

Nu e vorba nici de ceva dulce, nici de ceva frumos. Nici de minunatul peste cu legume pe care l-am savurat impreuna cu intreaga mea familie. Nici macar de blugii mei slabanogi in care sper candva sa intru.

E vorba de cantarul de dimineata: 105,3 kg.

De cele 4 kg pe care le-am pierdut, dupa primul atac. Razboiul abia acum incepe dar am prima victorie.

Confirmata.



Atac – victorie?

Am incheiat prima etapa, atacul. 2,9 kg. O fi mult, o fi putin, nu stiu, stiu doar ca a fost o saptamana destul de grea si totusi usoara, o saptamana in care am simtit uneori ca voi ceda tentatiei de a reveni la obiceiurile mele alimetare.

Nu am tinut perioada de atac 10 zile pentru ca am apelat la instrumentarul doctorului Dukan pe al lui site oficial care mi-a desenat o curba a programului, frumos descendenta; apoi am citit explicatiile sala pentru ce mie personal imi indica o perioada mai scurta de atac, generata de obiceiurile mele si de faptul ca mi s-ar putea obisnui corpul cu privatiunea, ceea ce ar determina un platou fara scadere prea mare. Asa zice Dukan, asa facem. Sau macar respectam indicatiile softului generat de Dukan.

In orice caz, incep faza de croaziera. Ce e drept, dupa atata carne, faptul ca voi manca o salata o sa mi se para ca am plecat intradevar intr-o croaziera, mediteraneeana. Plus ciocolata. Dukanciocolata. Whatever, va avea un iz de cacao si va reprezenta recompensa celor 2,9kg pe care le-am dat jos, mancand.

2,9 kg. Ma tot gandesc ca e putin. E putin fata de imensa cantitate de kilograme pe care o am de slabit. Dar nu e putin fata de faptul ca totusi sunt in minus nu in plus, cum ma obisnuisem in ultimile luni. Si faptul ca nu mamai ingras si totusi e ceva.

Ma duc sa imi fac bagajele. Pardon, cumparaturile. Legume. Bun. Eu care nu sunt innebunita dupa ele, le simt acum ca si cum tocmai am primit un cadou.

Dimineata, acelasi rezultat. 106,4 kg. Dar am schimbat etapa si tagul pe blog.



6 – prima sambata

Mi-era teama de sambata asta. In primul rand pentru ca voi sta acasa cu toata mancarea din frigider. Si cea potrivita si cea pentru restul familiei mele care nu tine dieta. In al doilea rand pentru ca am fost plecata in a doua jumatate a zilei la socri, unde mancarea e ceva fastuos, delicios, orice “cios” care rimeaza cu mancacios.

Am avut noroc. Am avut o sambata ca nici o alta. Prea tarziu la tuns catelul. Unde am petrecut 2 ore jumatate in miros de cabinet veterinar, deloc stimulativ. O ora si jumatate la spalatoria auto unde cei care au primit masina nu au inteles exact ca vreau sa o spal nu sa o rasfat si i-au facut cea mai minunata baie din viata ei, cu spuma si mangaieri parfumate. O alta jumatate de ora pierduta in fata unei case in care copilul meu isi termina jocul cu copii de la o aniversare la care participase. O alta ora asteptand, cu bagajele facute, sa pot pleca la drum. Nu am avut timp sa ma gandesc ca mi-e foame.

La socri, surpriza. Un curcan generos copt bine in cuptor. O minunata carne fada, de piept de curcan. Si niste peste marinat care mi-au salvat dieta.

Nu m-am cantarit, nu am avut cum. Dar nu simt nici o schimbare. Nici in jos dar nici in sus. Rabdare, asta e cuvantul zilei.



Ziua a cincea – primul hop

Nu stiu altii cum sunt, dar eu cand dau de dulciuri parca innebunesc de placere. Si nu stiu cum se face dar aceastea apar tocmai cand sunt eu in cura de slabire. Vineri, a cincea zi de dieta, a fost ziua colegei mele de birou. Nici macar nu aveam cum sa ma fofilez, sa nu ma duc la mica intalnire pe care a organizat-o, cu pizza, tort tiramisu, tort de ciocolata si prajituri, pentru ca mi-e cea mai apropiata colega. am incercat sa intarzii, un rezonabil 20 min, macar sa fie aproape gata ce pusese pe masa. Ghinion. Fiind vineri, o zi lejera, multi colegi erau in concediu, invoire sau pur si simplu nu au venit, asa ca masa era inca incarcata de tot ce eu nu puteam servi. Nici macar sunca de pe pizza nu o puteam savura, pentru simplul fapt ca era grasa si era de porc.

Dar am rezistat. Eroic. A fost inspirata si a luat o sticla de Cola Diet, din care am baut 2 pahare cu inghitituri rare, mai mult sa imi amagesc papilele gustative care intrasera in coma. Am plecat de acolo ca de la o sedinta unde se discuta tragerea mea pe roata, cu tot cu extragerea regulamentara de unghii. Seara m-am racorit cu o omleta mare si gustoasa cu creveti si cu un ceai dulce-dulce de fructe de padure.

Dimineata, cantarul. Nici nu mai sper o miscare, desi o simt ca ar trebui sa apara. 106,4 kg.



Ziua a patra – obisnuinta

Oare a patra zi dintr-o dieta e ziua cand te impaci cu ideea? La mine cel putin asa a aratat cea de-a patra zi; am fost linistita si cand am baut ceaiul de dimineata, aromat si indulcit cu indulcitor, zmierdat un pic cu o cojita de lamaie, la fel am fost si la pranz cand am savurat un piept de pui alaturi de colegii mei… Parca si pofta mi s-a diminuat, nu mai mi-e foame, simt nevoia mai acut insa de apa. Eu care nu beau apa de obicei, am baut de cateva ori cu …sete.

Seara tarziu mi-e cel mai greu; era ora cand cautam prin casa “ceva bun” indiferent daca era dulce sau nu. Acum m-am multumit cu un alt ceai de fructe de padure, cu o bucatica de pui si un episod nou din Dr. House. 

Am primit pe seara un sms dragut de la prietena mea. A descoperit blogul si i-a placut ideea. Si mie imi place si mai mult ideea ca pot sa ii impartasesc din gandurile mele despre dieta. E ca si cum amandoua avem un secret; semenam cu doi camarazi de arme care isi arata poza iubitei la lumina lunii, dar nu imi pasa. La vara amandoua vor imparti piscina si sezlongul la soare. Cu putin noroc batranul meu vecin care se delecteaza cu imaginea noastra in costume de baie va vedea schimbari in arhitectura. Sa speram.

Dimineata, chinul cantarului. Nu ma astept la nimic spectaculos, am intrat in perioada in care natural, retin putina apa. Macar daca nu s-ar duce in sus, sa ma demoralizeze. Nu, e tot 106,4 kg ceea ce e minunat.



3 – ziua vointei

Nici nu mai stiu ce am mancat – tot pui, crispy in tarate de ovaz. Putina branza de vaci, un pic de prajitura facuta de mine din ingredientele fazei de atac. Stiu doar ca m-am gandit de mai multe ori daca are sens sa ma chinui din nou. Sa stau cateva saptamani nemancata pentru ca apoi sa ajung la acelasi rezultat dezastruos. Pentru ca fiecare yo-yo imi infrange vointa si mai tare.

Si totusi am rezistat. Am rezistat tentatiei unor fructe de mare din ciocolata, a unei prajituri cu crema de ciocolata. Iar seara aproape ca nu mai simteam foamea disperata cu care ma culc uneori. Oglinda ma incurajeaza, imi pare ca totusi ceva-ceva e schimbat, parca un pic pantalonul atarna, parca unele din cutele bluzei stau mai lejer.

M-am plimbat prin supermarket cu placere. Exista raioanele cu dulciuri care nu ma mai atrag. Nu ma pot dezbara de dependenta mea de cola dar in curand, gustul alterat al sucului light imi va ostoi si netarmurita mea sete de cola.

Am grup suport: prietena mea si colegul cel slabicios. Colegul meu a dat jos 7 kg. Prietena mea nu mai are burtica. Timpul parca trece prea incet. Dar nu imi mai e foame.

Trebuie sa nu uit sa imi cumpar vitamine.

Dimineata m-am urcat vesela pe cantar. Ma asteptam la acelasi rezultat trist, stagnarea dupa perioada de “golire” a organismului din primele 2 zile. Surpriza: 106,4 kg.



Ziua doi – fara minuni

Nu mi-a fost greu. Nici usor. Frustrarea e cea mai grea povara intr-o dieta, chiar daca ai voie sa mananci nemasurat, nu ai voie sa mananci ce ti-ai dori. As fi vrut iar fructe. Fructe! Eu care nu mananc fructe cu lunile.

Chiftelutele nu m-au satisfacut intru-totul. Am vrut mai mult. La pranz, am devorat efectiv un piept de pui la gratar, piept de pui pe care altadata l-as fi gasit atos si fad, mi-a parut o delicatesa.

Seara am pregatit pentru a doua zi crispy-strips. Ma rog, un fel de. Dar au fost bune si mai ales satioase.

Si pentru ca sunt o devoratoare de dulce, mi-am facut cheesecake, dupa o reteta personala. A iesit interesanta, chiar daca nu dulce. Am mancat o felie generoasa si nu m-am mai simtit chiar atat de …in cura de slabire.

Dimineata  aveam tot 107,6, deci diferenta se pastreaza. Astept cu interes o mutare in jos a cantarului.

 Poate maine.



Prima zi – cea mai grea

Ieri a fost prima zi. Nu degeaba i se zice cea mai grea.

Primul soc: cantarul. 109,3 kg. Dureros.

Imi pregatisem o friptura de pui la cuptor, cu lamaie. In esenta era aceeasi reteta pe care o fac si o mananc cu mare placere. Am “uitat” ingredientul ulei de masline, cu care stropeam un pic carnea, am omis intentionat delicatul, a iesit ceva acceptabil. Am incercat sa mananc o bucata mica pe la 10, dupa ce am baut o cafea cu indulcitor. Mi-a intrat cam greu, poate pentru ca era “obligatoriu”. La pranz am mancat cu colegii – ei ce si-au adus de acasa, eu tarate de ovaz in iaurt si puiul care mi s-a parut mult si gretos. Evident, la 16 aveam o criza eleganta de fiere (traiesc cu ea si ea cu mine de cativa ani), o durere oribila de cap si o tendinta teribila de a renunta. Am o cutie de bomboane Milka in sertar, mi-as fi tratat nefericirea cu serotonina stimulata de ciocolata. Dar m-am abtinut eroic, eu o mancatoare disperata de dulciuri. La 16 am terminat puiul si cheful de slabit. Trei ore mai tarziu, dormeam un somn agitat, cu vise despre dureri de cap si imaginea unei tavi de prajituri care imi ardea retina. M-am trezit la timp sa ma preocup de cina si de mesele de a doua zi. Am consultat retetarul Dukan. Chiftelutele cu pui mi s-au parut cel mai la indemana. In fond aveam puiul in frigider, verdeata a congelator, usturoiul e prietenul meu iar foaia de copt nu imi lipseste din casa. Le-am executat impecabil, o ora mai tarziu am si executat vreo 3, cu mustar si branza de vaci. 0%, Lacteea, cremoasa cum imi promisese colegul slabitor de care am mai vorbit. Nu imi plac fructele dar as fi mancat si bananele copilului si merele verzi ale sotului, apetisant asezate in fructiera. Iar m-am abtinut, si daca a te abtine inseamna sa slabesti, o sa slabesc cu siguranta.

Am adormit un somn greu, m-am trezit de multe ori, am visat nunta (la ce alt eveniment as mai fi vazut mese intinse???), dimineata cand a sunat ceasul aproape ca m-am bucurat, desi sunt o somnoroasa din nastere. Ma asteptam sa sar direct pe cantar, dar nu a fost asa. Primul gand a fost sa beau sucul de portocale uitat de sotul meu pe masa. Apoi m-am gandit sa fac o portie de lapte cu cereale si pentru mine. Abia dupa ce am fost la baie si mi-am terminat toaleta mi-am amintit ca trebuie sa mai fac ceva. Ceva care uneori face diferenta intre a gusta bomboanele din sertar sau a le tine doar ca sa iti demonstrezi ca se poate. Ca poti. Cantarul. 107,6 kg. Incurajator.



Preview

Nu e greu sa incepi o dieta. E greu sa te decizi sa o incepi.

Am fost toata viata o femeie placuta. Frumoasa ar zice unii dintre cei care mi-au admirat chipul, interesanta ar spune cei care au trecut peste aspectul meu rubicond si mi-au cunoscut stilul. M-am luptat cu kilogramele de cand ma stiu, am fost fetita care la controlul medical din clasa a 8-a am starnit adevarate hohote de ras deoarece cantarul arata un nemilos 65 de kg. Mai tarziu am avut etape in care greutatea era total nesemnificativa - cand partenerii mei de joaca copilareasca de-a placutul si curtatul apreciau formele mele rotunde, sau cand intram intr-un glorios 30 la bluejeans, am avut insa si momente in care nu m-am placut in pielea mea, prea intinsa peste locuri in care m-as fi simtit bine sa le simt moi. Dupa o sarcina si cateva joburi stresante, cateva diete nefericite si cu final neasteptat si o ultima fabuloasa cura de Herba, am cedat in fata celor 110 kg pe care mi le port si astazi, nu fara neplacere.

Nu stiu ce m-a pus pe ganduri. Poate faptul ca urc scarile greu, ca gafai si simt ameteala? Poate lipsa de placere cu care am inceput sa mananc orice pentru ca sentimentul de vina ma sufoca? Poate ca a fost doar colegul meu la fel de rotund si jovial a carui burtica respectabila se topeste sub ochii mei… auzisem de Dukan – dar nu vazusem cu ochii mei si asta cred ca m-a hotarat.

Nu stiu cat ma va tine. Nu stiu cata vointa sau disponibilitate am. Deocamdata m-am cantarit, mi-am procurat ce aveam nevoie si mi-am anuntat prietenii.

Dukan, trece-ma pe lista, sunt noul tau discipol.